Pentru că grecii nu mai au bani, medicii târgu-mureşeni vor fi mutaţi la parterul Spitalului Judeţean.
Lucrările la noua clădire care ar trebui să adăpostească Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă de la Târgu-Mureş nu vor începe nici în acest an. Proiectul urma să se deruleze cu finanţare europeană prin Guvernul de la Atena, iar criza financiară care a lovit Grecia îl pune sub semnul întrebării. Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat, speră însă ca proiectul să nu fie dat uitării, ci cel mult amânat. „Nu avem informaţii de la colegii noştri din Grecia cum că ar fi fost anulat proiectul. Chiar a fost o scurtă întrebare pe care am adresat-o unui oficial din Grecia şi a spus că nu au informaţii că s-ar anula. Ministerul Finanţelor a avansat, la rândul său, o întrebare către MAE din Grecia să ne spună care este punctul lor de vedere şi ce se va întâmpla. Poate să se amâne, oricum nu se anulează", a declarat dr. Raed Arafat.
Medicii părăsesc baraca în care erau cazaţi
Subsecretarul de stat a mai adăugat că, în ciuda crizei financiare, faza intermediară a proiectului care vizează mutarea medicilor SMURD din baracă la parterul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă este finanţată în continuare. „Oricum, actuala UPU nu mai este potrivită din punct de vedere al capacităţii pentru pacienţi şi ştiu că sunt multe nemulţumiri în judeţ, inclusiv din partea colegilor medici care lucrează acolo şi asistenţi, dar este în curs de rezolvare", a adăugat dr. Raed Arafat, potrivit căruia aprobarea de la Banca Mondială pentru acest proiect a sosit zilele trecute, există fondurile, iar licitaţia pentru reamenajarea parterului SCJU Târgu-Mureş va avea loc în regim de urgenţă. Abia după mutarea SMURD din baracă, aceasta va fi demolată şi s-ar putea începe construcţia noului sediu.
Numărul paturilor va c