"Uite, pe aici era iarbă, şi toate străzile astea erau pavate. Şi grădini peste tot". Aşa îşi alerga tinereţea, în urmă cu cincizeci de ani, Vasile Tripa. Prin Bucureşti, la intersecţia străzilor Latină cu Spătarului. Timp de câteva secunde, bătrânul venit de la piaţă cu trei plase de zarzavaturi în mâini a avut o flacără interesantă în ochi.

1 /.

Apoi i-a ridicat şi, de parcă atunci i-ar fi deschis după un vis, a început să denunţe anii în care Bucureştiul lui s-a transformat în Bucureştiul "lor". Stăm de vorbă în spatele Casei Melik, una dintre cele mai vechi clădiri ale Capitalei. În faţa noastră, peste clădiri, copaci şi blocurile alipite de comunism acestei zone, se vede celebrul turn Millenium Business Center.

"Este un dezastru. Uită-te la Libra Bank şi alte porcării pe care le-au făcut aici. Ce vedeţi acum aici este lucrarea unor nemernici, care ne conduc", spune bătrânul, privind spre cele câteva blocuri care, din înălţimea lor, par a-i batjocori pe arhitecţii secolului XIX, care au făcut din această zonă o minune a Bucureştiului. O minune care a dăinuit câţiva zeci de ani. La 50 de metri de Casa Melik, astăzi Muzeul Theodor Pallady, găseşti trei ziduri fără tavan, cu faianţă pe alocuri, unde s-au strâns câteva grămezi de gunoi. "A fost aici o alimentară - ne lămureşte nea Vasile. Nu au avut loc de ea şi acum e groapă de gunoi. Groapă de gunoi şi WC public. E ţara nimănui".

Artă, ruină, jeg

Bucata aceasta de oraş este caracteristică tuturor zonelor vechi ale Bucureştiului. În acest oraş, arhitectura trecutului îşi prezintă rareori interioarele. Asta nu ar fi de neînţeles. Casele au aparţinut cuiva, au ajuns la moştenitori, nu puteau fi toate transformate în muzee. Problema e că, deşi ochiul e liber să le vadă, nici exterioarele nu dau nobleţe istoriei. Arta de altădată s-a prefăcut în ruină şi, de ce să ne ferim de cuvint