Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE Craiova aşteaptă ofertele pentru noul bloc energetic

Publicat in GAZETA de SUD, joi 13 mai 2010 ·

AES SUA şi Edison Italia sunt cele două companii care vor să investească la Işalniţa peste 650 de milioane de euro, pentru un nou grup energetic, cu o putere instalată de 500 MW. Grupul va face parte din termocentrala de la Craiova, a doua din ţară ca mărime, după cea de la Turceni.

Complexul Energetic (CE) Craiova aşteaptă până pe 25 mai oferte din partea AES Corporation SUA şi Edison Italia, cele două mari concerne implicate în lupta pentru construirea unui grup energetic cu o putere instalată de 500 MW la Işalniţa, a anunţat ieri directorul complexului, Constantin Bălăşoiu.

„Am închis perioada de consultare a camerei de date, iar acum aşteptăm oferta. Cele două concerne sunt concurente şi vor face ofertele până la data menţionată“, a precizat Bălăşoiu. La sfârşitul anului trecut, trei companii şi-au anunţat disponibilitatea pentru a participa la această investiţie, pe lângă cei doi giganţi venind şi cehii de la CEZ. Recent însă, CEZ a anunţat că nu mai este interesată de proiect. Investiţia de la Işalniţa este de tip brownfield. CE Craiova va pune la dispoziţie facilităţile existente la Işalniţa: teren, cale ferată, gaze, apă de răcire, accesul la reţeaua de transport a energiei electrice etc., în timp ce investitorul trebuie să aducă finanţare. Construirea grupului va dura circa trei ani, iar lucrările sunt estimate la 650 de milioane de euro. Sucursala Işalniţa a complexului este amplasată în partea central-nordică a judeţului Dolj, în Lunca Jiului, la circa 11 kilometri de Craiova. Termocentrala Işalniţa este una dintre cele mai mari centrale electrice din România, cu o capacitate instalată de 2X300 MW. Prin construirea noului bloc energetic, CE Craiova ar ajunge la o putere instalată de 1.430 MW, devenind a doua din România, după cea de la Turceni.

AES Corporation a fost fondată în 1981, în Arlington - Virginia (SUA). În prezent, este u

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden vorbeşte despre siguranţa armelor de foc după ce fiul său a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de cumpărarea ilegală a uneia

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden a prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni de prevenire a violenţei cu arme de foc, eforturile administraţiei sale de a reduce traficul ilegal de arme şi de a diminua criminalitatea, la câteva ore după ce fiul său Hunter a fos

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă / Un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat, a murit

HotNews acum o ora
Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevacc

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 7 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 6 ore
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

Jaf ca-n filme la un hotel de 5 stele din Paris. Hoții i-au legat pe angajați cu cabluri, apoi au golit două seifuri

Ziare.com acum 2 ore
Au fost scene de panică în apropiere de Champs-Élysées, bulevardul pe unde săptămâna trecută trecea cu onoruri preşedintele american Joe Biden. Angajaţii hotelului Marignan, un renumit hotel de 5 stele din arondismentul 8 al Parisului, au fost victi

Județul Brăila a intrat în stare de alertă. Firma de salubritate nu mai ridică gunoiul

HotNews acum 3 ore
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni. Firma ceruse o majorare de aproape 50% a tarifu

Cerere surprinzătoare a poliţiei germane: bere cu alcool 1% pentru suporterii englezi

News.ro acum 3 ore
Poliţia germană a cerut ca suporterilor englezi să li se vândă doar bere cu alcool 1% în timpul primului meci al naţionalei Three Lions împotriva Serbiei, duminică, pentru a evita violenţele huliganilor în jurul stadionului din Gelsenkirchen. Autori

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 8 ore
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Portret al regelui Charles, vandalizat de activiştii pentru drepturile animalelor

Mediafax acum 2 ore
De asemenea, pe tabloul din galeria Philip Mould din centrul Londrei a fost lipită o bulă cu textul: „Uitaţi-vă la cruzimele care au loc în fermele RSPCA". Este vorba de primul portret oficial al regelui, realizat de artistul Jonathan Yeo, de la înc

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/32°
joi

19°/28°
vin.

19°/30°
sâm.

18°/25°
Iasi
acum

18°
mie.

16°/23°
joi

17°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/25°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/25°
joi

19°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/24°
sâm.

15°/25°
Timisoara
acum

16°
mie.

15°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/30°