De ce te-ai apucat să scrii poveşti de dragoste? Mai e interesant acest subiect azi?
Lucian Dan Teodorovici: O să-ţi spun ceva ce aduce a clişeu acum, dar mi-l asum: scriitorul, aşa simt eu, e mai degrabă „apucat" de subiect, înainte de a-l „apuca" el. Nu m-am gândit nici o clipă că acum e timpul să scriu poveşti de dragoste sau o poveste de dragoste (căci, de fapt, „Celelalte poveşti de dragoste" se axează, dincolo de secvenţele de parcurs, pe o singură mare poveste). Pur şi simplu, momentul a venit - şi odată cu el nevoia mea de a scrie cartea asta. Care nu e însă una de dragoste în sensul „clasic", nu intră în conceptul de „love story", e mai degrabă o poveste despre comunicare sau despre lipsa comunicării.
Cît despre subiectul „dragoste", sigur că mai e interesant. Poate e mai interesant azi decât oricând. Dragostea e împachetată azi în telenovele, în reality-show-uri, iar astea funcţionează tocmai pentru că există interes. Cartea mea, sper, nu evoluează în zona asta de interes - dar disponibilitatea pentru subiect există şi la alte nivele.
De ce crezi că mulţi scriitori contemporani se feresc de această temă?
L.D.T.: E o temă grea. Iar vorbesc în clişee. Hai să-ţi spun altfel: e o temă în care mergi continuu ca pe sârmă. Iar asta tocmai din cauza felului în care e marketată azi dragostea: telenovelele, cărţile uşurele, chiar povestioarele ieftine din diferite publicaţii au coborât mult ştacheta temei. Au adus-o aproape de derizoriu. Ori, să te apuci tu s-o revalorizezi e o chestie permanent pe muchie de cuţit. Dragostea merge mână-n mână cu sensibilitatea. Iar sensibilitatea e foarte greu de delimitat, uneori, de patetism. Ăsta-i riscul mare: să fii patetic.
Am generalizat puţin. Pe de altă parte însă, să ştii că în ultima vreme mai mulţi scriitori au abordat tema în cărţile lor. Mi se pare chiar reconfortant să văd c
