Există un tip de populism acceptabil, necesar, fără de care un lider politic nu poate spera să-şi apropie electoratul, să-i câştige încrederea. Însoţit de decenţă şi de eliminarea oricărui exces, acesta funcţionează şi dă roade. Cum, însă, pentru orice original există copii neinspirate, imitaţii netalentate şi parodii grosiere, cel mai adesea se fac văzute şi simţite manifestările care în loc să te câştige, te dezgustă.
Cel mai primitiv şi mai lipsit de decenţă populism a fost practicat, în vremurile mai recente ale democraţiei, de Gheorghe Flutur. Fostul ministru al Agriculturii, celebru pentru genocidul său printre găini, îşi instala în cabinet câte un răzeş costumat istoric, care să-l sfătuiască, pupa în bot viţei pe la târgurile agricole, dădea la coasă şi trăgea câte o duşcă de ţuică – toate însă doar sub atenta consemnare a reporterilor şi a camerelor de luat vederi. Cu mai puţin aplomb îl imită Boc – tip la care, să te dai peste cap şi nu găseşti nimic original – exersând coasa la câmp sau cioplind buşteni cu toporişca – atunci când nu-l prinde taică-său să-i spargă ouă roşii în cap.
Într-un moment ca cel pe care-l parcurgem acum, populismul n-are practic ce căuta. Situaţia e prea gravă, dramatică chiar, ca să mai fie loc de demonstraţii artistice. Cu toate acestea, tonul sezonului de populism greţos l-a dat chiar preşedintele Băsescu care, după anunţul tăierilor de lefuri şi pensii a oferit naţiei o compensaţie: îşi va dona leafa de preşedinte!
L-au urmat, imediat, discipolii săi cei mai credincioşi: Adriean Videanu şi Elena Udrea. Ambii s-au oferit să finanţeze din leafa lor de miniştri câteva familii nevoiaşe. Gestul în sine este grobian şi nepotrivit. În cazul preşedintelui, cei nevoiaşi (cărora el nu le-ar mai acorda nici un fel de ajutor social, dacă e să-l întrebe cineva), care nu reuşesc să lege nimic pentru a-şi asigura traiul zilnic
