Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parada populismului greţos

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 13 mai 2010 ·

Există un tip de populism acceptabil, necesar, fără de care un lider politic nu poate spera să-şi apropie electoratul, să-i câştige încrederea. Însoţit de decenţă şi de eliminarea oricărui exces, acesta funcţionează şi dă roade. Cum, însă, pentru orice original există copii neinspirate, imitaţii netalentate şi parodii grosiere, cel mai adesea se fac văzute şi simţite manifestările care în loc să te câştige, te dezgustă.

Cel mai primitiv şi mai lipsit de decenţă populism a fost practicat, în vremurile mai recente ale democraţiei, de Gheorghe Flutur. Fostul ministru al Agriculturii, celebru pentru genocidul său printre găini, îşi instala în cabinet câte un răzeş costumat istoric, care să-l sfătuiască, pupa în bot viţei pe la târgurile agricole, dădea la coasă şi trăgea câte o duşcă de ţuică – toate însă doar sub atenta consemnare a reporterilor şi a camerelor de luat vederi. Cu mai puţin aplomb îl imită Boc – tip la care, să te dai peste cap şi nu găseşti nimic original – exersând coasa la câmp sau cioplind buşteni cu toporişca – atunci când nu-l prinde taică-său să-i spargă ouă roşii în cap.

Într-un moment ca cel pe care-l parcurgem acum, populismul n-are practic ce căuta. Situaţia e prea gravă, dramatică chiar, ca să mai fie loc de demonstraţii artistice. Cu toate acestea, tonul sezonului de populism greţos l-a dat chiar preşedintele Băsescu care, după anunţul tăierilor de lefuri şi pensii a oferit naţiei o compensaţie: îşi va dona leafa de preşedinte!

L-au urmat, imediat, discipolii săi cei mai credincioşi: Adriean Videanu şi Elena Udrea. Ambii s-au oferit să finanţeze din leafa lor de miniştri câteva familii nevoiaşe. Gestul în sine este grobian şi nepotrivit. În cazul preşedintelui, cei nevoiaşi (cărora el nu le-ar mai acorda nici un fel de ajutor social, dacă e să-l întrebe cineva), care nu reuşesc să lege nimic pentru a-şi asigura traiul zilnic

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 6 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 9 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

20°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°