Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Declinul şi prăbuşirea Europei politice

Publicat in Dilema Veche, joi 13 mai 2010 ·

O serie de decizii luate în ultimii cîţiva ani în Europa au reuşit să mă alarmeze. Prima a constat în impunerea regulii unanimităţii la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte deciziile de politică externă sau folosirea forţei militare în alte scopuri decît cele umanitare. Fiindcă toată lumea trebuie să fie de acord, nu se ajunge la nici un acord. Drept rezultat, Europa nu poate dezvolta o politică externă comună. A doua hotărîre alarmantă a fost cea care a limitat bugetul Uniunii la numai 1% din produsul intern brut al statelor UE, împiedicînd astfel orice iniţiativă comună importantă în cea mai mare parte a ultimului deceniu. Cea de-a treia hotărîre vizează veto-ul britanic în cazul propunerilor lui Jean Luc Dehaene şi Jean Claude Juncker pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Cînd ultimul „nu“ britanic a fost pronunţat, eu am anunţat cu tristeţe moartea Europei politice, declaraţie care mi-a atras critici dintre cele mai dure, inclusiv din partea prietenilor.

Astfel de decizii au devenit şi mai îngrijorătoare de-a lungul timpului, pe măsură ce nevoia unei Europe unite era tot mai evidentă. Numai o Europă unită şi puternică poate aborda probleme cum ar fi măsurile globale împotriva schimbărilor climatice, încurajarea de noi reguli financiare pentru a evita excesele care au dus la criza economică din 2008-2009 şi poate fi capabilă să ţină piept unei Chine în ascensiune, care va cumula în curînd 20% din comerţul mondial. În acelaşi timp, Germania, multă vreme purtătoare cu mîndrie a torţei europene, a început să întoarcă spatele acestei tradiţii, mai ales după ce piaţa le-a demonstrat germanilor că ţara lor este mult mai europenizată decît le-ar plăcea să creadă sau să conştientizeze. Germania s-a raliat de partea Europei atunci cînd criza atinsese apogeul, în urmă cu un an. Dar acum, cînd teama de un Armaghedon global s-a diminuat, Berlin

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 6 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 12 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Vremea

București
acum

23°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°