Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei ministri, 7 mld. euro, niciun rezultat

Publicat in Ziarul Financiar, joi 13 mai 2010 ·

Gheorghe Dobre (PD-L), Ludovic Orban (PNL) si Radu Berceanu (PD-L) sunt cei trei ministi ai transporturilor care in ultmii cinci ani au avut in maini 12,8 miliarde de euro de la bugetul de stat, una dintre cele mai generoase sume acordate vreunui minister, care era destinata dezvoltarii infrastructurii Romaniei. Peste jumatate din aceasta suma, adica 7,2 miliarde de euro, a fost alocata pentru investitii in drumuri si cale ferata. In medie, din 7 mld. euro s-ar fi putut construi 700 de kilometri de autostrada in acesti cinci ani. In realitate insa, la sfarsitul anului trecut un sofer roman putea conduce pe numai 109 kilometri de autrostrada. In rest, in jumatate de deceniu s-au mai realizat 124 de kilometri de centuri ocolitoare si au fost reabilitati 812 kilometri. Cand vine vorba de calea ferata, aceasta a fost complet neglijata din cei 10.800 de kilometri existenti fiind reabilitati doar 5% si electrificati 38 de kilometri.

"Cred ca in urmatorii 20 de ani nu vom putea sa ajungem nici macar la ceea ce aveam inainte de '89, cand pe multe tronsoane de cale ferata se circula cu 140 km la ora", spune Alexandru Dobre, presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor din Constructii.

Gheorghe Dobre (PD-L), Ludovic Orban (PNL) si Radu Berceanu (PD-L) sunt cei trei ministi ai transporturilor care in ultmii cinci ani au avut in maini 12,8 miliarde de euro de la bugetul de stat, una dintre cele mai generoase sume acordate vreunui minister, care era destinata dezvoltarii infrastructurii Romaniei. Peste jumatate din aceasta suma, adica 7,2 miliarde de euro, a fost alocata pentru investitii in drumuri si cale ferata. In medie, din 7 mld. euro s-ar fi putut construi 700 de kilometri de autostrada in acesti cinci ani. In realitate insa, la sfarsitul anului trecut un sofer roman putea conduce pe numai 109 kilometri de autrostrada. In rest, in jumatate de deceniu s-a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Performanță pentru UNDER 19! România va juca semifinala în Giulești, după 3-0 cu Danemarca

Gandul acum 15 minute
Reprezentativa U19 a României s-a calificat joi în semifinalele Euro U19, după ce a dispus cu 3-0 de echipa naţională U19 a Danemarcei, în ultimul meci al tricolorilor în grupa A a competiţiei. În celălalt meci al grupei A, Spania a dispus cu 5-0 de

Un bărbat din Craiova a fost arestat preventiv după ce şi-a agresat soţia şi a încălcat un ordin de protecţie / La locuinţa sa au fost găsite un pistol şi cartuşe

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat în vârstă de 29 de ani din Craiova a fost arestat preventiv după ce şi-a agresat soţia, dar şi pentru că a încălcat un ordin de protecţie şi s-a apropiat de o femeie de 25 de ani, deşi avea

Anca Dragu a aterizat de urgență la București / SURSE: Urmează să se vadă cu președintele Nicușor Dan

Gandul acum o ora
Fostul ministru de Finanțe în cabinetul tehnocrat Cioloș, Anca Dragu, a aterizat în această seară, în jurul orei 20:00, la București cu o cursă aeriană din capitala Republicii Moldova. Sursele Gândul spun că aceasta urmează să se vadă cu Nicușor Dan

Sorin Grindeanu: Noi am spus că ne ținem de ceea ce discutasem înainte, acel acord politic care prevedea rocada

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu a explicat, joi seara, că la negocierile purtate cu celelalte partide s-a discutat despre un acord politic care prevedea rocada. „Când am fost noi, lucrurile au fost cât se poate, de clare, atunci când am fost noi, discuția s-a termi

George Simion, despre varianta Anca Dragu premier: „Toți parlamentarii AUR vor vota contra. Este ultima dovadă a implicării Franței în anularea alegerilor”

Adevarul acum 16 minute
George Simion, președintele AUR, a anunțat, într-un mesaj postat pe Facebook, că parlamentarii din partidul său vor vota împotriva unui Guvern condus de Anca Dragu, fost senator USR, președinte al Senatului României și actual guvernator al Băncii Na

Blocajul de la Cotroceni – firul evenimentelor. „PSD nu intră în această aventură”

Mediafax acum o ora
Însă, la Palat, discuția a fost una scurtă și „totul părea OK”, precizează sursele Gândul. Potrivit informațiilor, Nicușor Dan ar fi trebuit să anunțe numele premierului desemnat joi seară sau vineri dimineață, cel mai târziu. Însă, după-amiază, luc

UPDATE - PSD anunţă că amână dezbaterea internă programată pentru vineri, pentru a lua decizia dacă partidul intră sau nu la guvernare: PSD nu poate cere membrilor de partid un vot în alb, în absenţa unui plan fiscal agreat şi a unei propuneri de premier

News.ro acum o ora
Reprezentanţii PSD anunţă că amână dezbaterea internă programată pentru vineri, în cadrul căreia membrii formaţiunii urmau să fie consultaţi pentru a lua decizia dacă partidul intră sau nu la guvernare. ”PSD nu poate cere membrilor de partid un vot

Compania de Drumuri a câștigat definitiv un proces cu miză de peste 80 de milioane de lei pentru întârzierile în finalizarea Podului de la Brăila

G4Media acum 39 minute
Compania de Drumuri (CNAIR) a câștigat definitiv la Curtea de Apel București un proces cu WeBuild, cu privire la întârzierile în finalizarea Podului de la Brăila, conform informațiilor verificate de Economedia. Antreprenorul italian trebuie să achit

PSD amână dezbaterea internă privind intrarea la guvernare. „Trebuiau îndeplinite două condiţii esenţiale”

Adevarul acum o ora
Partidul Social Democrat (PSD) a transmis joi seară, 19 iunie, că trebuia ca vineri, la ora 13:00, să aibă loc o dezbatere internă, dacă erau îndeplinite „două condiţii esenţiale: 1. Stabilirea planului de măsuri fiscale; 2. Desemnarea premierului”.

Gândul prezintă Best Of Marius Tucă Show – vineri, 20 iunie, de la ora 20.00

Cancan acum o ora
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde analiștii Valentin Stan și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu dezvăluie bătălia sa din jus

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/26°
dum.

15°/27°
Iasi
acum

22°
joi

18°/29°
vin.

15°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/25°
Constanta
acum

22°
joi

19°/29°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/23°
dum.

15°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

16°/31°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
Timisoara
acum

23°
joi

18°/33°
vin.

17°/28°
sâm.

13°/27°
dum.

13°/31°