Situaţia îi nemulţumeşte pe patronii localurilor, care sunt obligaţi să plătească impozitele pe suprafeţele aferente teraselor.Situaţie paradoxală în municipiul Focşani. Deşi au parcurs toate etapele necesare reautorizării în vederea funcţionării şi au acte în regulă, mai multe terase din municipiu nu pot funcţiona legal. Unele au fost deschise de patroni de la începutul lunii în curs.
Altele, care funcţionează şi în extrasezon, şi-au continuat activitatea chiar dacă, la ultima şedinţă de Consiliu Local, în care trebuia aprobat proiectul de hotărâre privind avizarea funcţionării teraselor sezoniere amplasate pe domeniul public/privat al municipiului Focşani, votul a fost negativ.
Ceartă pe terase
La şedinţa Consiliului Local, care a avut loc pe 27 aprilie, proiectul privind avizarea funcţionării teraselor a generat vii şi lungi discuţii între consilieri.
Chiar dacă au fost de acord că acestea trebuie să funcţioneze, la votul final, proiectul a picat. Printre motivele invocate de consilieri în amânarea sau amendarea proiectului de hotărâre s-au numărat mai multe sesizări ale unor focşăneni care au reclamat zgomotul produs de cei care îşi prelungesc şederile nocturne.
"Eu am avizat favorabil în comisie acest proiect pentru că, din punctul meu de vedere, aceste terase aduc bani la bugetul local şi trebuie să fie în legalitate. Am propus reintroducerea acestui proiect la următoarea şedinţă de Consiliu Local", a declarat Doina Fodoreanu, consilier local.
Autorităţile au recunoscut, la rândul lor, că situaţia este ilogică. "Aceste terase funcţionează acum în ilegalitate. Au avut aviz anul trecut, nu sunt probleme, ele plătesc sumele aferente concesiunii, sperăm să fie votat proiectul", a declarat Vasile Dobre, viceprimarul muncipiului. La mapă au fost propuse spre avizare 15 terase sezoniere. Preţul plătit d