Autorităţile judeţene au dat startul realizării primei strategii turistice a judeţului Arad. În primă fază se va realiza o inventariere a infrastructurii turistice a judeţului şi sondaje de opinie printre turişti şi operatori.
Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean Arad, şi-a propus să evalueze potenţialul turistic, dar şi oportunităţile de dezvoltare turistică ale judeţului Arad.
Primul pas este realizarea unei ample cercetări ce se desfăşoară în intervalul martie-octombrie şi pentru care autorităţile au pregătit un buget de circa 40.000 de lei. „E pentru prima dată când studiem această problemă la modul profesionist, iar rezultatele ne vor fi de folos în toate deciziile viitoare”, a declarat Adrian Ţolea, vicepreşedinte CJA.
În căutarea profitului
La rândul lor, operatorii din turism cred că o astfel de strategie e bine venită. „Am văzut de exemplu cum conlucrează operatorii din turism cu autorităţile în Ungaria şi cum sunt promovaţi de autorităţi”, spune Claudiu Unc, deţinător al unei pensiuni, care adaugă că se pot găsi soluţii şi la noi în acest sens. Echipa de cercetare este compusă din reprezentanţi ai unui centru de analiză din Bucureşti şi ai Centrului Cultural Judeţean Arad.
Aceştia şi-au propus să descopere prin studiu starea infrastructurii turistice existente şi a barierelor pentru dezvoltarea durabilă, stadiul dezvoltării turistice, profilul turiştilor, modul de stimulare a operatorilor de turism şi identificarea barierelor instituţionale, birocratice şi administrative de care se lovesc, identificarea de noi locaţii şi obiective potenţiale pentru extinderea turismului, inclusiv în maniere neconvenţionale, dar şi să realizeze comparaţii cu alte zone din Europa cu profil similar.
Apel Consiliului Judeţean la colaborare
CJ Arad a făcut şi un apel la toţi cei ce vor fi contactaţi pentru