Tribunalul Maramureş, în şedinţa publică de astăzi, 13 mai, a dispus încheierea penală în dosarul finanţiştilor acuzaţi de infracţiuni de corupţie, respectiv returnări ilegale de TVA. Aceştia au fost eliberaţi din arest, dar au obligaţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
În temeiul articolelor 139 şi 145 din Codul de procedură penală, Tribunalul Maramureş a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor Ovidiu Tămăşan, Călin Grebleş, Robert Kadlec, Remon Deac şi Crina Smaranda Abrihan cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Aceştia sunt obligaţi să se prezinte la organele de urmărire penală, la instanţa de judecată şi la poliţia localităţii unde îşi au domiciliul de câte ori sunt chemaţi.
Tribunalul a pus lacăt pe gura finaţiştilor
Aceştia nu au voie să-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată, să deţină, să folosească şi să poarte nicio categorie de armă, să comunice unul cu celălalt ori cu membrii familiilor acestora în mod direct sau indirect. În comunicatul remis de Tribunalul Maramureş se atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Măsura emisă de tribunalul Maramureş poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţarea ei.