De mic copil i-a plăcut să bată mingea în curtea şcolii, iar în urmă cu trei ani a fost legitimat arbitru la divizia D a judeţului Arad.
PROFIL
Născut. 07.04.1983, Arad
Familie. Căsătorit
Studii. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad
Pasiuni. Schiul şi fotbalul
Valentin este un băiat care a reuşit să se împartă cu succes între toate pasiunile pe care le-a dobândit de-a lungul anilor.
Meseria pe care o are în prezent, cea de pompier, îl solicită la mult efort şi risc în acelaşi timp. Cu toate acestea însă, Valentin a făcut tot posibilul să practice şi fotbalul, respectiv arbitrajul, vis pe care l-a avut încă din copilărie. „Mi-a plăcut foarte mult fotbalul. Pentru că mi-am dorit să fac o carieră din asta, în urmă cu cinci ani am dat examenul de arbitraj şi am reuşit”, îşi aduce aminte Valentin Gheorghe.
Un vis ce trebuie împlinit
Tânărul arbitrează la divizia D a judeţului Arad şi spune că îşi doreşte ca în viitor să ajungă să deţină ecusonul FIFA, iar mai apoi să se poată clasa în primii zece cei mai buni arbitrii din România. „Ador fotbalul pentru că mă eliberează de probleme. Mă simt bine când sunt pe teren şi uit necazurile pe care le întâlnesc la serviciu”, a continuat Valentin. În viaţa de zi cu zi, tânărul este pompier şi se dedică în totalitate jobului. Participă la diverse intervenţii, lucru care l-a ajutat să devină mai puternic pentru cei din jurul lui.
„E cumplit ce poţi vedea în acest domeniu. Accidente, tragedii care este imposibil să nu te marcheze şi pe tine. Dar am încercat tot timpul să găsesc un echilibru între cele două pasiuni, căci şi meseria de pompier mi-am ales-o tot din plăcere”, a spus Valentin. Din cariera de arbitru, Valentin îşi aduce aminte multe momente plăcute care l-au făcut să se simtă cu adevărat un om împlinit. @