Este posibilă transformarea finanţelor publice din România fără ca ţara să ajungă din nou în încetare de plăţi şi fără a reduce semnificativ standardul de viaţă?
Da, este posibil.
Numai că trebuie să ştii ce să faci. Şi cum să faci.
Câteva condiţii sunt favorabile.
Există încredere din partea CE şi FMI, reflectată în încredere pe pieţele financiare internaţionale pentru România. FMI a agreat cu jumătate de gură planul Băsescu de reducere a veniturilor pensionarilor şi salariaţilor publici pentru că, în majoritatea ţărilor lumii, FMI are o imagine negativă, iar experienţa îi spune că asemenea reduceri nu se pot realiza, provocând dezordine socială. De aceea, mesajul FMI este „încercaţi cu chirurgia, dacă nu merge, în toamnă majoraţi taxele“. În România însă imaginea FMI este pozitivă, cu excepţia unei singure forţe politice care a luat locul PRM în condamnarea străinilor drept cauză a nefericirilor româneşti. Trecute, prezente şi viitoare.
Există, de asemenea, sprijin public pentru măsuri mai radicale. Iar actuala forţă guvernamentală mai are 30 de luni până la primul val de alegeri – dacă nu le dă prin cap să facă alegeri anticipate.
Suficiente condiţii pozitive. Aţii n-au nici măcar atât. Grecia, Irlanda, Spania nu se bucură de un dram de încredere din partea pieţelor, iar guvernele lor stau mai slab decât guvernul Boc în propriile ţări (da, se poate şi asta!).
Mai întâi trebuie stabilite obiectivele. Apoi trebuie create mijloacele de realizare a acestor obiective.
Obiectivele nu pot fi decât două: creşterea veniturilor şi scăderea cheltuielilor. În ciuda simţului comun, creşterea veniturilor nu antrenează inevitabil scăderea cheltuielilor. Dimpotrivă, cum ştie orice om care a îndrăznit să intre în sectorul privat, ca să ai venituri mai mari trebuie să cheltuieşti mai mult. Întrebaţi-i pe cei care obţin contracte p