Cât de greu este să obţii nişte informaţii despre „Noaptea Muzeelor", ediţia actuală! Aveţi toate şansele să aflaţi ce s-a întâmplat anul trecut, dar nici una să aflaţi ce urmează să se întâmple între 15 şi 16 mai. Ei, eu am aflat (cu greu!), aşa că acum vă spun şi vouă. Iniţiativa pornită de guvernul francez acum câţiva ani a prins şi în România, iar muzeele îşi ţin porţile deschise (aproape) toată noaptea.
Astfel, după multe telefoane, am aflat următoarele lucruri: la Muzeul Literaturii Române, cei interesaţi vor avea parte de trei arte - teatru, poezie şi film. Teatrul vine de la ora 19.00, prin intermediul spectacolului „Statui vivante", susţinut de Teatrul Masca; iubitorii de poezie vor putea asculta de la ora 21.00 un recital la care participă Traian T. Coşovei, Cornelia Maria Savu, Bogdan O. Popescu, Ioan Es. Pop şi mulţi alţii, iar cei care nu au apucat încă să vadă filmul premiat anul acesta la Berlin, „Eu când vreau să fluier, fluier", pot să o facă atunci, de la ora 0.00, în prezenţa actorilor principali. Muzeul va rămâne deschis până la 3 dimineaţa, cu acces gratuit. Puţin mai sus, Muzeul Ţăranului Român ne-a pregătit o seară cel puţin inedită, schimbând tradiţiile româneşti cu cele mexicane şi chinezeşti în cadrul unor expoziţii temporare care vor fi deschise în noaptea dinspre 15 şi 16 mai până la ora 2.00. Dacă nu aţi vizitat niciodată galeria de artă românească de la Muzeul de Artă al României, acum este timpul să o faceţi, pentru că va rămâne deschisă până la 4 dimineaţa, cu acces gratuit, în timp ce curtea şi interiorul palatului vor fi luminate de proiecţiile video. La sora mai mică a muzeului, Muzeul de Artă Contemporană, programul va fi deschis până la 6 dimineaţa, şi susţinut de multe proiecţii video şi audio. În final, pentru o plimbare în natură, cea mai bună alternativă este Muzeul Satului „Dimitrie Gusti", care din motive de secur