Noaptea de sâmbătă, 15, spre duminică, 16 mai, va reţine lumea in oraş mult după "ora stingerii", fapt datorat celei de-a şasea ediţii a Nopţii Europene a Muzeelor. Evenimentul, iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa in anul 2005, este plasat, in 2010, sub inaltul patronaj al Secretarului General al Consiliului Europei şi sub patronajul UNESCO. Va prezentăm programele celor câteva muzee care au avut bunavoinţa de a ni le transmite in timp util.
Muzeul Naţional al Literaturii Române Bucureşti
Spectacole susţinute de Teatrul Masca şi o proiecţie a filmului dublu premiat la Berlin "Eu când vreau să fluier, fluier" se numără printre evenimentele ce vor avea loc la Muzeul Naţional al Literaturii Române pe 15 mai, la Noaptea Muzeelor. Muzeul va fi deschis până la ora 03.00 dimineaţa. Seria evenimentelor va fi deschisă cu o expoziţie de grafică pe tema istoriei literaturii române, urmată de un spectacol in aer liber al Teatrului Masca.
Programul continuă cu poezie şi muzică de Traian T. Coşovei, Cornelia Maria Savu, Bogdan O. Popescu, Ioan Es. Pop, Lucian Vasilescu, Ofelia Prodan, Adrian Suciu, Paul Vinicius, Marian Drăghici, Ioana Crăciunescu, acompaniaţi de Mircea Tiberian şi Maria Răducanu. De asemenea, va avea loc un concert de muzică rusească, susţinut de Radu Captari (voce, chitară) şi Igor Caras (voce, acordeon).
In cadrul programului "Cinemateca literaturii" va fi proiectat filmul "Eu când vreau să fluier, fluier", de Florin Şerban. La eveniment vor fi prezenţi, alături de regizor, producătorii Daniel şi Cătălin Mitulescu şi actorii Ada Condeescu şi George Piştereanu.
Muzeul Ţăranului Român Bucureşti
Oameni şi locuri: MEXIC. Tradiţii şi obiceiuri
Ce poţi spune despre Mexic fără să cauţi in enciclopedie? Poncho, sombrero, tequila, mariachi, deşert, cactuşi... O imagine pe care ţi-au cre