Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine sunt cei trei „chimisti” care cumpara 30% din productia Romgaz la cel mai mic pret

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 14 mai 2010 ·

In primele trei luni ale anului ponderea pe care gazul de import o avea in consumul national a ajuns la cote neobisnuit de mari, desi cererea de gaze naturale este inca la un nivel redus.

Explicatia consta in faptul ca o mare parte a gazului produs intern se duce spre marii consumatori, in special cei din industria chimica care cel putin pana in octombrie sunt alimentati cu gazele produse de Romgaz, una dintre cele mai valoroase companii de stat.

Astfel, pentru acoperirea necesarului de consum pentru celelalte categorii de consumatori, cum ar fi populatia, importurile de gaze rusesti au crescut. In acest context, factura pentru gazele din import, care sunt undeva la 300 de dolari pe mia de metri cubi, de doua ori mai scumpe fata de cele din productia interna, va fi cel mai probabil suportata de populatie si de micii consumatori.

Cine este cuplat la robinetul Romgaz

Grupul Interagro, controlat de omul de afaceri Ioan Niculae, cel mai mare consumator de gaze din Romania, isi cumpara cantitatile necesare exclusiv de la Romgaz.

Alaturi de Interagro, mai sunt inca doi mari consumatori activi in industria chimica alimentati la randul lor tot numai de compania de stat, in timp ce celalalt mare producator local de gaze naturale, Petrom, controlat de austriecii de la OMV, are in portofoliu alti clienti. Surse din piata spun ca tocmai dificultatile care sunt intampinate cand vine vorba de plata facturilor de catre consumatorii din industria chimica fac ca in portofoliul de clienti ai Petrom sa nu se gaseasca firme de profil.

"Romgaz are incheiate contracte de vanzare-cumparare de gaze naturale cu urmatorii clienti din industria chimica: Interagro, Azomures, GHCL Upsom. Din totalul gazelor comercializate in anul 2009, livrarile catre acesti clienti au reprezentat aproximativ 30%", spun reprezentantii Romgaz.

Niculae vrea doa

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 12 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 11 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°