- Diverse - nr. 547 / 14 Mai, 2010 Rasaritul astrului ne-a creat dintotdeauna o mare bucurie, plina de intelepciunea cosmica a implinirii unei noi zile din viata noastra impovarata de grijile cotidiene, dar fericita sub aspectul existentialitatii si continuitatii. Revenind la scara evolutiei umane, rasaritul soarelui si apoi inaltarea sa pe bolta cereasca inseamna nasterea individului cu ghemotocul lui genetic la nivel celular, adolescenta, tineretea, munca creativa, maturitatea si sporirea familiei, iar apusul _ declinul, senectutea, boala (nu neaparat), singuratatea si sfarsitul, lasand locul tinerelor mladite ce se desprind din trunchiul ancestral si cauta un loc senin in ciclul cosmic. Din pacate, viata este prea scurta pentru realizarea si implinirea tuturor viselor noastre. Ar trebui sa traim cat stejarii falnici care sfideaza catastrofele naturale si isi indreapta coroana imensa sub acoperisul cerului. Dar omul nu moare, ci se omoara, spunea inteleptul Seneca. Nu am crezut niciodata ca timpul trece asa de repede si ajungem la varsta senectutii, si ne uitam in timp la realizari, nerealizari si neimpliniri. Genetica umana, codul genetic, ne da posibilitatea de a trai mai mult _ dovada stau "Cartea cartilor", "Istoria culturii si civilizatiei universale", "Ecologia longevitatii", dar valurile vietii ne apasa si ne uzeaza: societatile si regimurile politice, neadaptarea la noile structuri, oceanele de stres, boala, pacatul stramosesc, concentrarea urii si disparitia iubirii opresc orologiul initial, timpul existentei care si-a modificat si el statutul fizic. Societatea contemporana romaneasca se indeparteaza mult de trairile etern umane ale poporului roman, de protectia creatiei data de divinitate, de promovarea certa a valorilor, se pericliteaza trairea prin neglijarea totala a sanatatii populatiei si instalarea unui inalt grad de saracie. Actualii cetat