Sectoare precum prestaţiile sociale, educaţia, turismul sau sănătatea sunt doar câteva domenii care ar funcţiona mai bine fără a fi nevoie de zeci de mii de funcţionari, spun specialiştii.
Cel puţin 1,7 miliarde de euro ar putea economisi guvernul în lunile rămase din acest an dacă statul s-ar retrage din cinci domenii pe care le gestionează prost sau care sunt oricum dominate de privaţi. Ministerele de care ne-am putea dispensa cel mai uşor sunt cel al Comunicaţiilor, al Dezvoltării şi Turismului, al Mediului, al Sănătăţii şi al Educaţiei, potrivit specialiştilor chestionaţi de EVZ.
Pe lângă această soluţie, ei mai recomandă privatizarea institutelor de cercetare, concentrarea companiilor unde statul mai are acţiuni sub o singură umbrelă sau externalizarea unor instituţii, cum ar fi cele din Ministerul Muncii, sau cel puţin a unor servicii ale acestora.
Cosmin Marinescu, conferenţiar la Academia de Studii Economice Bucureşti, spune că „statul este cel mai prost administrator din economie” şi ar trebui cel puţin să aibă dimensiuni reduse.
„În capitalism, Economia, Dezvoltarea, Turismul, Comunicaţiile, precum şi multe dintre serviciile publice sunt conduse de piaţă, nu de ministere cu reflexe socialiste, adevărate sinecuri continue ale clientelei politice”, punctează el.
ECONOMIE. Şeful Departamentului economic al PSD, Viorel Ştefan, susţine că o mare parte a personalului din ministere precum cel al Economiei şi cel al Transporturilor nu şi-ar mai avea rostul după ce companiile unde statul are participaţii, precum CEC, companiile de utilităţi, CFR Marfă, ar fi preluate de o instituţie cum e AVAS.
TURISM. Sunt domenii din care statul se poate retrage complet „chiar de mâine, în condiţiile în care activitatea pe care pretinde că o coordonează sau încurajează este aproape în întregime privată”, conside