Un nou circ a sosit la Piteşti. În această dimineaţă angajaţii Circului royal făceau ultimele pregătiri pentru spectacolul de diseară.
Acrobaţii, trapezişti, echilibristică, numere de magie, salturi spectaculoase, clovni, şi animale simpatice. De asta vor avea parte piteştenii care merg în această seară, la ora 18.00, la spectacolul circului Royal.
Timp de două ore spectatorii vor sta cu sufletul la gură în timp ce talentaţii artişti vor evolua. Printre animalele pe care piteştenii le vor putea vedea diseară se numără cai, ponei, cămile, lame, bivoli, bizoni americani, măgăruşi, dar şi şerpi. În plus, copiii se vor putea plimba pe ponei şi vor putea face fotografii cu animalele.
Alte acrobaţii, de la an la an
“În fiecare an venim cu un program nou, alţi artişti, alte numere. Avem un program pentru toate vârstele. Din păcate foarte greu mai vine lumea la circ. În România nu există cultură de circ. Nu se mai apreciază arta în general, nu doar circul”, spune Ion Ion, administratorul circului.
Circul Royal a fost înfiinţat acum 4 ani, iar artiştii sunt foşti angajaţi ai Circului de Stat. Pentru un număr de acrobaţie de 5 minute aceştia se antrenează 6 luni, timp de 3-4 ore pe zi.
“E mai bine ca artiştii să înceapă de mici, dar dacă ai talent poţi să te apuci şi mai târziu de circ. Dar trebuie să munceşti dublu”, spune administratorul.
Circul Royal vine pentru a treia oară la Piteşti şi va sta aici până pe 23 mai şi va oferi reprezentaţii sâmbăta şi duminica la orele 15.00 şi 18.00 şi în cursul săptămânii, la ora 18.00.