Zvonul greu de crezut se raspandise prin oras cu cateva zile inainte... lumea fremata... au sosit in depozit... o sa le bage luni la Muzica, la Romanta, poate si la Mosu’, langa libraria Eminescu. Cinci discuri, si nu sunt cehesti sau sovietice... se pare ca indiene... si ce albume... Led Zeppelin, Queen, Paul McCartney, Rolling Stones, AC/DC!
Luni, cam pe la 6 dimineata, invoit de la serviciu pe motive serioase, luam coada de la Muzica pe undeva prin dreptul bisericii Kretzulescu, inarmat cu o parte din chenzina salvata de la salam cu soia, hartie igienica si tigari chinezesti... in fine, de la alte cozi... ehe, „tot setea de cultura e mai importanta”, cum ne avertizau cei doi tractoristi din caricatura lui Mihai Stanescu, tragand o dusca de „doua prune” pe tarla, in timpul programului. Dar, probabil ar fi trebuit sa ma asez la coada decuseara ca sa am vreo sansa. Asa ca am apucat discurile abia dupa cateva zile, cu spaga. Stiti de la economie politica (asa-i zicea pe atunci) se intampla cand cererea e mult mai mare decat oferta. Asa am intrat in posesia primului meu vinyl AC/DC, unul cu o coperta cam neagra si fara poze, si un carton prost... indienii nu se prea omorau nici ei cu calitatea, mai ales cand ne dadeau discuri in barter.
Albumul se numea „Back in Black”, si era rau de tot: zbarnaiau boxele pick-up-ului de bateau vecinii in teava caloriferului, nu-si mai auzeau Boney-M-ul la tranzistor. De atunci avea sa se vanda in aproape 50 de milioane exemplare, ajungand al doilea cel mai bine vandut din toate timpurile si intrand definitiv in galeria „clasicelor” rock-ului. Dar iata, au mai trecut aproape 30 de ani pana sa apuc sa-i vad si live pe baietii aia rai, chiar duminica asta. Sa speram ca blocurile din preajma nu vor intra de luni in programul de reabilitare!
AC/DC
Grupul australian a fost initiat in 1973 de fratii Angus (c
