Se instalează în mine un om bătrîn, ocupă treptat toate cotloanele, deocamdată convieţuim, avem aceleaşi vicii, ne plac aceleaşi femei, dar el creşte din lucrurile la care renunţ, în anumite momente, cînd limbajul însuşi are umbră, aud răsuflări obosite şi atunci spun:

Dumnezeul meu mă digeră, Dumnezeului meu îi e foame, Dumnezeul meu se droghează, Dumnezeul meu înjură, nu face raţionamente,

e un ins direct, te scuipă în faţă, suferă, limbajele lui imediate sînt dispreţul, dragostea şi răzbunarea

nu face politică, o suportă şi o desfide, Dumnezeul meu stă cu toate curvele,

stă cu peştii şi pe toţi îi iubeşte, şi spune că toţi vor învia, şi tuturor le e un pic mai puţin teamă cînd vor muri, Dumnezeul meu face zi de zi exerciţii de moarte şi înviere pe pielea mea, iar eu îl iubesc de nu mai pot, e nevoie să mai şi iubeşti, nu-i aşa,

despre Dumnezeul meu vorbesc cei mai mulţi cu superioritate, e un Dumnezeu mai greu de îndurat, pentru că, uneori, pute, şi în plus are mulţi morţi pe conştiinţa Sa mare, şi nu toţi sînt împăcaţi, Dumnezeul meu îmi seamănă, poate fi urît şi agresiv, şi chiar este violent şi vicios, vorbind de el, eu îl fac asemenea mie, o fi fiind păcat, dar aşa îl simt mai aproape, el se naşte în slăbiciunile mele, de obicei, în ele locuieşte nimicul sau ceva atît de dezinteresat de semnificaţie, încît seamănă cu nimicul, dar el îmi iubeşte nimicul, cu asta m-a dat întotdeauna gata, el ştie că nimicul meu e sămînţa nimicitorului care vrea să mă ştie mut.

Se instalează în mine un om bătrîn, ocupă treptat toate cotloanele, deocamdată convieţuim, avem aceleaşi vicii, ne plac aceleaşi femei, dar el creşte din lucrurile la care renunţ, în anumite momente, cînd limbajul însuşi are umbră, aud răsuflări obosite şi atunci spun:

Dumnezeul meu mă digeră, Dumnezeului