Alexandru Potcoavă (n. 1980, Timişoara) a debutat cu placheta Iar Bianca sta-n Alex (Marineasa, 2001), ce anunţa apariţia unui nou val de scriitori legaţi de cenaclul „Pavel Dan", la douăzeci şi cinci de ani după generaţia lui Ion Monoran şi Mircea Bârsilă. După un premiu pentru debut acordat de Filiala Timiş a Uniunii Scriitorilor, Potcoavă a mai publicat romanul Pavel şi ai lui (Brumar, 2005), pentru care a fost nominalizat la premiile revistei „Cuvântul". Alexandru Potcoavă a citit la Clubul de lectură Institutul Blecher din romanul în lucru De florile mărului, în care ghiceşti un prozator matur, pregătit, la nici 30 de ani, să construiască pe spaţii largi, cu inteligenţă şi acuitate. (Caudiu Komartin)

1. Pe la prânz, coloana infanteriei sovietice intră în Timişoara, înceată şi prăfuită ca un vierme de pământ. O zi ca oricare alta în lanţul de capete cu stea roşie în frunte, Ivan Ivanîci bătea pasul în rând cu fratele lui mai mic, Saşa Ivanîci, alături de care luptase tot drumul, de la Stalingrad şi Kursk până la porţile acestui oraş de câmpie dominat de câteva clopotniţe.

Ostaşii lui Stalin ajunseră în curând în centrul urbei, flancaţi de curioşii adunaţi să vadă şi să fie văzuţi. Pe puţine feţe se citea veselie. Cele mai multe priveau în gol, ca ochii dintr-o fotografie de grup. Jandarmii înşiraţi de o parte şi de alta a paradei scrutau temători buchetele de flori lansate de ici-colo la picioarele ruşilor, căutând printre tulpinile trandafirilor coada grenadei care ar fi declanşat măcelul.

Regimentul opri la umbra sălciilor de pe malul Begheiului, în spatele catedralei ortodoxe. Până ce bucătăriile de campanie aflate undeva la spatele coloanei, cu gulaşul bolborosind din mers în cazane, aveau să se instaleze, soldaţii lepădară uniformele, bocancii şi obielele din picioare şi săriră în apa călâie a canalului. De pe podu