Discursul şi conferinţa de presă ale preşedintelui n-au lămurit mai nimic despre cum se va face reducerea de pensii şi salarii, indemnizaţii de şomaj sau de creştere a copiilor. Cred că nici nu şi-au propus aşa ceva.

Şi totuşi preşedintele a ieşit public a treia oară în decurs de o săptămînă, ca să vorbească despre măsurile de austeritate. Să condamne pensionările anticipate frauduloase şi administraţia supradimensionată. Clientela transpartinică şi eşecul clasei politice în a reforma statul. Şi, fireşte, să se expună întrebărilor şi criticilor la adresa prestaţiei guvernului Boc şi a rolului său în toate aceste neîmpliniri.

Înclin să cred că asta a fost şi ideea.

A spus-o chiar Traian Băsescu: “preşedintele nu e un laş care să se ascundă la iarbă verde în grădina Palatului Cotroceni cînd e vorba să discutăm despre măsuri atît de dure”. (Mă întreb cîţi s-or fi gîndit, în secunda următoare: “adică Boc e ??”). Replica respectivă, alături de alte răspunsuri similare la unele întrebări, consfinţeşte asumarea interesantului statut de preşedinte-care-e-premier-doar-cînd-anunţă-dar-nu-şi-cînd-vine-vorba-de-asumare. Pentru că, sub ochii uimiţi sau indignaţi ai naţiunii, Traian Băsescu declară senin că asumarea şi punerea în practică a planului sînt treaba guvernului. “De ce aţi ieşit Dvs.?”, “Pentru că trebuia anunţat poporul!”. “Dar de ce stau ascunşi premierul şi miniştrii?”. “Pentru că lucrează. Foarte bine fac. N-au de ce să iasă pînă nu definitivează planurile”. “Bun, păi şi atunci avem guvern?”. “Da, eu sînt preşedintele”.

Şi întrebările de spre investiţiile publice la suprapreţ, şi cele despre clientela politică ţinută în braţe de PD-L au primit ca răspuns ridicatul din umeri. “Să facem sesizare la Parchet, mă ofer chiar eu”.

Mesajul prezidenţial 1: Ştiu că inclusiv incompetenţa guvernului Boc ne-a adus aici, ştiu că reformarea statului ş