Reducerea salariilor bugetarilor cu 25% îi va lăsa pe angajaţii Primăriei cu salarii de mizerie. oamenii au început să-şi dea demisia. Cum posturile din administraţie sunt blocate, se poate angaja doar un salariat la şapte plecaţi. Asta însemnă un volum mai mare de muncă pentru cei rămaşi, ceea ce îi va face şi pe aceştia din umă să-şi caute alte locuri de muncă
Marian Purcăreanu lucrează în Primăria Piteşti din 2007, ca inspector - asistent iar astăzi şi-a dat demisia. ,,Nu mai pot lucra pe banii ăştia. Am 600 de lei salariu iar cu reducearea de 25% voi ajunge la 450. Am un copil de crescut şi chiar nu se mai merită să vin aici. Am căutat şi mi-am găsit un loc de muncă mult mai bine plătit “, spune bărbatul, absolvent de studii superioare.
Este al nouălea salariat care îşi dă demisia în acest an, şi se adaugă altor 15 omaneni plecaţi din primărie şi structurile din subordine, în 2009.
Colega lui, Alina Albu, este şi ea la un pas de demisie.“ Mă mai gândesc dacă mai stau sau nu, pentru că e foarte greu. Voi rămâne cu 477 de lei, în condiţiile în care numai pe întreţinere dau 350 de lei lunar. Nu se poate trăi aşa!“, spune tânăra, care este consilier – asistent cu studii superioare , din 2006.
Nemulţumirile generate de aplicarea Legii 330/2009 şi ameninţările Guvernului privind reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor au determinat o parte dintre salariaţii primăriei să plece spre locuri de muncă mai bine platite. În aceste condiţii multe activitaţi rămân descoperite, pentru că că legislaţia actuală nu permite angajări decât în procent de 15 % din posturile vacantate, ceea ce înseamnă că la 7 salariaţi plecaţi poate fi angajat un singur om.
“Dacă le mai şi taie un sfert din salarii, rămânem fără oameni atât în primărie cât şi în structurile din subordine. Şi le dau dreptat pentru că o mare parte dintr