● corespondenţă de la Cannes
Ca să fie pregătit pentru toate intemperiile anunţate de meteorologi, festivalul şi-a achiziţionat, pe post de umbrelă de vreme rea, o copertină uriaşă, pe cât de inestetică, pe atât de practică, montată în dreptul scării cu covor roşu. Lumea îşi imagina deja o ploaie cu spume, iar vedetele baletând la adăpost sub copertină, spre satisfacţia fotografilor de serviciu, şi ovaţionate de mulţimea udă ciuciulete.
Dar capriciile timpului au făcut copertina absolut inutilă: a fost soare, a fost frumos, a fost ca în vremurile bune! Totul e bine când începe cu bine!
Cea aleasă să prezinte ceremonia a fost Kristin Scott Thomas, cu care organizatorii au mers la sigur, în sensul că actriţa aduce cu sine, în orice context, eleganţă, clasă, distincţie. Dar, de astă dată, machiajul şi coafura i-au făcut un deserviciu: feminitatea ei sofisticată şi diafană a fost echipată cu un coc rigid şi sever şi cu un machiaj strident, o faţă ca o mască albă şi buze prea roşii (şi comentez acest aspect, pentru că, fiind vorba despre o artă a spectacolului, se vede, o dată în plus, cât de important e, pentru un actor, ochiul unui regizor, şi cât de puţin îşi aparţine un actor sieşi...
În aceeaşi ordine de idei, la un festival ai prilejul să vezi, foarte de aproape, actriţe cotate ca frumuseţi ale planetei, gen Ornella Mutti sau Penelope Cruz, sau Angelina Jolie, ei bine, oricare dintre ele ar putea trece total neobservată, "în civil", aparent fără nimic special!)... Aşadar, norocul unui actor ţine de regizorii cu care joacă, pentru că un actor, oricât de talentat, nu va deveni niciodată mare sub bagheta unor regizori mici.
Kristin Scott Thomas i-a invitat pe scenă pe interpreţii principali ai filmului de deschidere, "Robin Hood", numindu-i emfatic, cu un ton care plasa elogiul undeva între admiraţie şi ironie colegia
