Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Boc plăteşte dacă eşuează

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 14 mai 2010 ·

Preşedintele susţine că o schimbare a guvernului în acest moment ar însemna o suprapunere a crizei politice peste cea economică. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ

Guvernul Boc nu are de ce să plece. Nu acum. Acesta este mesajul pe care l-a transmis ieri preşedintele Traian Băsescu, care a condiţionat mandatul actualului cabinet de îndeplinirea angajamentelor asumate cu FMI.

Şeful statului a precizat că până acum nu s-a pus problema unei demisii a premierului, insistând că ultimul lucru de care România are acum nevoie este o criză politică suprapusă peste cea economică.

„Dacă acest program (convenit cu FMI - n.r.) eşuează, guvernul, guvernul şi parlamentul îşi asumă răspunderea”, a spus Băsescu. Şi a explicat imediat distribuţia programului de austeritate lansat de la Cotroceni: preşedintele poate face anunţurile, nu poate să ia şi măsurile.

„Nu am vocaţia laşului”

De altfel, este pentru a doua oară într-o săptămână când Băsescu explică de la Cotroceni tăcerea de la Palatul Victoria. „Cred că au o strategie foarte bună. Eu fac un efort de explicare, dar nu eu fac programul”, a spus şeful statului, adăugând că până la mijlocul săptămânii viitoare guvernul va stabili modul de punere în practică a măsurilor convenite cu FMI, cel mai probail urmând ulterior să-şi asume răspunderea în parlament.

„Nu am vocaţia laşului. (...) Şeful statului, când se iau măsuri dificile pentru români, are obligaţia să-şi asume parte din soluţii şi să recunoască problema. Cum aţi vedea un preşedinte care stă ascuns la Cotroceni?!”, a insistat Băsescu să-şi explice asumarea rolului de purtător de cuvânt al guvernului.

REACŢIE PREZIDENŢIALĂ LA VOTUL PE LEGEA ANI

„Nu voi promulga o lege care e în afara a ceea ce ar fi putut să se facă”

Romulus Georgescu

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°