Cu ce ar putea sa ma deranjeze pe mine felul in care se imbraca cineva? Mai mult, cu ce ar putea sa ma intereseze? In fine, in ce fel ar putea sa ma priveasca felul in care se imbraca cineva?

Sunt intrebari la care inca nu am gasit un raspuns. De ce mi le pun? Foarte simplu, pentru ca in jurul meu observ - dintotdeauna - o preocupare extraordinara pentru acest subiect.

Nu-i vorba, fireste, despre faptul ca oamenii au pareri despre asta. Oamenii au dreptul sa aiba orice pareri despre orice si sa le afirme - fie in mediul privat, fie in mediul public.

E vorba doar despre vehementa acestor pareri, despre larga paleta de atitudini, de la amuzamentul galgait pana la indignarea robespierriana, despre agitatia aproape isterica, despre impresia ca ar trebui sa facem ceva!

Or, nu trebuie sa facem nimic. Oamenii se imbraca asa cum simt nevoia sa se imbrace, cum li se pare lor ca ar trebui s-o faca sau, pur si simplu, cu ce le-a picat sub mana. Sigur ca o tinuta excentrica, pretentioasa sau sclipicioasa iti poate smulge un zambet - dar mai mult de atat de ce? Sigur ca aceia care se considera a fi in pozitia de arbitri ai elegantei si/sau de teoreticieni ai vestimentatiei pot si chiar au datoria - pana la un punct - sa ofere sfaturi, dar numai celor care doresc sa le primeasca. Sigur, in sfarsit, ca parintii unui adolescent trasnit au dreptul si chiar obligatia sa-i spuna parerea lor si cum cred ei ca ar fi mai bine (nu numai in privinta hainelor, evident).

Dar atat.

Orice altceva mai mult decat atat e la fel de ridicol cum ni se pare noua - unuia sau altuia - ridicola imbracamintea cuiva. Si cand spun imbracaminte, ma refer desigur si la accesorii, si la machiaj, si la manichiura-pedichiura, si la freza ori coafura.

De-a lungul ultimelor decenii - ca sa nu ne intindem mai mult in istorie - in lumea occidentala, covarsitoarea majoritate a