Vasile Stelian Burtea a fost arestat de autorităţile italiene pentru că făcea parte dintr-o reţea de traficanţi de persoane. Câştigurile obţinute de reţea erau folosite pentru finanţarea terorismului.
Poliţiştii italieni au reţinut un fost miner din Valea Jiului, stabilit în Italia, pentru că ar fi finanţat reţele teroriste islamiste. Potrivit presei italiene, Vasile Stelian Burtea, în vârstă de 41 de ani, era de mult în vizorul autorităţilor judiciare italiene, iar zilele tre-cute a fost arestat preventive. alături de alţi patru presupuşi complici, respectiv afganul Sharif Ahmadzi (27 de ani), pakistanezul Zaman Maroof (32 de ani), albanezul Hazis Shahini (31 de ani) şi Babar Fazal (rezident în Marea Britanie). Ancheta a început în urmă cu trei ani de către Garda Financiară din Milano, iar acum carabinierii milanezi i-au reţinut pe cei cinci suspecţi. Vasile Stelian Burtea a locuit în Petroşani, este divorţat şi are un copil. În România, el nu a avut niciodată probleme cu legea. A divorţat în urmă cu 10 ani, şi-a refăcut viaţa, iar vecinii lui spun că ştiau că este plecat la muncă în Italia. Acum, fostul miner este suspectat de trafic de persoane din Afganistan către Italia, Franţa, Belgia şi Marea Britanie, iar potrivit presei italiene, fondurile obţinute ar fi fost finanţarea terorismului internaţional. Vecinii săi spun că nu a mai trecut prin ţară de mai mult de un an.
Vasile Stelian Burtea a fost arestat de autorităţile italiene pentru că făcea parte dintr-o reţea de traficanţi de persoane. Câştigurile obţinute de reţea erau folosite pentru finanţarea terorismului.
Poliţiştii italieni au reţinut un fost miner din Valea Jiului, stabilit în Italia, pentru că ar fi finanţat reţele teroriste islamiste. Potrivit presei italiene, Vasile Stelian Burtea, în vârstă de 41 de ani, era de mult în vizorul autorităţilor judiciare italiene, iar zilele t