Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O zi cu Bill la New York

Publicat in Jurnalul, vineri 14 mai 2010 ·

Fostul preşedinte american Bill Clinton s-a angajat să facă rost de bani pentru a plăti datoriile pe care soţia sa le-a acumulat în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale. Suma pe care Hillary Clinton trebuie să o returneze nu este foarte mare, însă gestul fostului lider de la Casa Albă valorează mult mai mult, comentează presa de peste Ocean. Pentru a avea cum să returneze cei 771.000 de dolari, Bill a promis că se va oferi pe tavă celor care au bani de aruncat pe fereastră.

Despre ce este vorba? Fostul lider de la Casa Albă a trimis un e-mail la milioane de destinatari-contribuabili, care în timpul alegerilor din interiorul Partidului Democrat au sprijinit-o pe Hillary Clinton. Sorţii nu au ţinut însă cu ea, ci cu Barack Obama, democratul care a obţinut nominalizarea din partea partidului la alegerile prezidenţiale. "Hei, ai vrea să ai ocazia să vii la New York şi să petreci o zi cu mine?", întreabă Bill în acest e-mail.

Cei care vor să pună mâna pe premiul "O zi cu Bill" se pot înscrie imediat, pe internet, făcând o donaţie online de cinci dolari, dar alegerea finală a fericitului câştigător va fi făcută în urma unei trageri la sorţi. Mai multe formulare completate, mai multe şanse de câştig.

Este a doua oară de la începutul acestui an când fostul lider al SUA se oferă ca premiu pentru a obţine bani ca să o scape de datorii pe soţia sa. Gurile rele spun că, de data aceasta, banii ar trebui să-i fie returnaţi fostului strateg şi realizator de sondaje al campaniei lui Hillary, Mark Penn. Acesta din urmă ar fi acoperit o bună parte din costurile campaniei candidatului democrat la prezidenţiale, iar acum omul îşi vrea banii înapoi.

Practica lui Penn este des întâlnită la americani, deşi există voci care spun că el nu a reuşit să convingă publicul şi a trimis 20 de milioane de scrisori prin poştă într-o campanie în

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Anchetă în judeţul Cluj, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum / Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii şi procurorii din Cluj au deschis, luni, un dosar de cercetare penală, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum, iar manevrele de resuscitare derulate de către echipajele medicale nu au avut rezultat. ”În dimineaţa

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 38 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum o ora
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum o ora
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°