Unul dintre cele mai triste bancuri pe care le știu de dinainte de 1989 este o urmare, probabil, a Primăverii de la Praga. Se zice că un praghez se uita uimit cum, pe un bulevard al capitalei Cehiei, înainta, într-o duminică, la amiază, un tanc american, cu steaguri și stegulețe ale SUA. Se freacă omul la ochi, dar imaginea ramâne, mai mult, apare un alt tanc cu steaguri americane și soldați gălăgioși, care strigau „Freedom, Freedom!”. Omul se apropie temător de tancuri, apoi prinde curaj si strigă cu vocea gâtuită: „Americans?”, „Freedom?” Dar unul dintre soldați îi răspunde râzând și suflând dintr-o trompetă de hârtie: „Niet, ruski carnaval!”

Un banc despre cum își bate istoria joc de noi câteodată, despre cum rânduiește Dumnezeu modul în care ne cheltuim sparanțele sau visele. Îmi aduc aminte acest banc în situații de deznădejde sau atunci când văd oameni care nu au simțul istoriei si visează la cai verzi pe pereți.

După ce Președintele Băsescu a făcut anuțurile cele născătoare de isterie națională, i-am văzut pe unii politicieni din opoziție sclipindu-le ochii la ideea că poate o mișcare de masă ar putea să-i ajute să realizeze ceea ce n-au reușit prin alegeri. Nu știu, însă, dacă cineva a trimis înadins manifestanți, în afara sindicatelor, care chiar acest rol îl au. Jurnaliștii de pe platforma Vox publica erau cât pe ce să devină disidenți pentru că au pus în lumină o piesă BUG Mafia. E drept, nu cea mai bună piesă a lor, dar a fost de ajuns ca jurnaliștii să fie înjurați pe ”o parte” a forumurilor, pentru versurile din „Amintire cu haiduci”, luate ca motto de cei de la BUG Mafia.

Am auzit de mai multe ori cuvântul Revoluție, spus zilele astea, pronunțat cu speranță sau teamă de viitor, dar am înțeles că unii sperau de fapt la o răscoală.

Președintele a ieșit și a făcut un apel la responsabilitate, i-a avertizat pe unii să nu se joace