Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Filmul românesc ia din nou cu asalt Croazeta

Publicat in Observator Cultural, vineri 14 mai 2010 ·

În perioada 12-23 mai, patru producţii cinematografice româneşti vor avea premiera mondială în cadrul ediţiei a 63-a a celui mai important festival de film al lumii, cel de la Cannes. Al treilea lungmetraj al lui Cristi Puiu, îndelung aşteptatul Aurora, şi al patrulea semnat de Radu Muntean, Marţi, după Crăciun, au fost selecţionate în secţiunea competiţională „Un Certain Regard“, aceeaşi în care primul cineast menţionat se impunea, acum cinci ani, cu Moartea domnului Lăzărescu. Juriul acestei secţiuni este prezidat de către regizoarea franceză Claire Denis, iar ceilalţi membri sînt: Serge Toubiana (directorul general al Cinematecii Franceze), Kim Dong-ho (directorul festivalului sud-coreean de la Pusan), jurnalistul elveţian Patrick Ferla (Radio Télévision Suisse) şi criticul suedez Helena Lindblad („Dagens Nyeheter“). Dintre celelalte 17 filme incluse în „Un Certain Regard“, merită amintite cele mai recente creaţii ale veteranilor Manoel de Oliveira (Portugalia) – The Strange Case of Angelica şi Jean-Luc Godard (Franţa) – Film socialisme, precum şi noile lungmetraje ale apreciaţilor regizori asiatici Hideo Nakata (Japonia) – Chatroom, Hong Sang-soo (Coreea de Sud) – Hahaha şi Jia Zhangke (China) – I Wish I Knew. Aurora, un film care ar fi meritat să facă parte din competiţia principală a Festivalului, îl are drept protagonist pe Viorel (interpretat excelent chiar de regizorul Cristi Puiu), un bărbat singuratic şi profund tulburat, al cărui comportament bizar solicită din plin atenţia şi inteligenţa spectatorilor. Marţi, după Crăciun prezintă relaţia extraconjugală a lui Paul Hanganu (Mimi Brănescu), de zece ani soţ al Adrianei (Mirela Oprişor), cu mai tînăra Raluca (Maria Popistaşu), precum şi alegerea pe care bărbatul este obligat să o facă între cele două femei. În roluri episodice apar Dragoş Bucur (nelipsit din lungmetrajele lui Radu Muntean) şi Victor R

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dosarul Mineriadei: Secţia parchetelor militare a PICCJ a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Gelu Voican Voiculescu pentru infracţiuni contra umanităţii

News.ro acum o ora
Procurorul de la Secţia parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) care instrumentează Dosarul Mineriadei a dispus, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Gelu Voican Voiculescu, fost vicepr

Primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, adus la DNA: Ar fi pretins șpagă de la șeful Nordis

Wall-Street.ro acum 38 minute
Primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, a fost adus la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie. Procurorii DNA au efectuat, miercuri, percheziţii la sediul Primăriei Sinaia, la domiciliul prima

Directorul Spitalului Judeţean Botoșani, pus sub control judiciar. Este acuzat că a lovit şi ameninţat un angajat

HotNews acum 40 minute
Corneliu Prepeliţă, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani, este acuzat de comiterea infracțiunii de „răzbunare pentru ajutorul dat justiției” pentru că a făcut presiuni fizice şi psihice asupra unui angajat din spital, m

Atac armat în cafeneaua unui liceu din SUA. O elevă a fost împușcată mortal de un tânăr de 17 ani, care s-a sinucis VIDEO

Ziare.com acum 11 minute
O elevă a fost ucisă, iar alta a fost rănită într-un atac armat la cafeneaua unui liceu din Nashville, în Tennessee, de către un licean în vârstă de 17 ani, care s-a sinucis cu arma de mână după atac, a anunţat poliţia, relatează The Associated Pres

Şeful NATO spune că Europa va finanţa aprovizionarea Ucrainei cu arme americane

Mediafax acum o ora
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, solicită, joi, Statelor Unite să continue aprovizionarea Ucrainei cu armament. El a declarat că Europa va plăti factura, relatează Reuters.

Cod galben de ceaţă în zone din 21 de judeţe, joi dimineaţa

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o serie de atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă valabile în următoarele două ore în zone din 21 de judeţe. Vizibilitatea în trafic este scăzută, anunţă Centrul Infotrafic. Astfel, în localit

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 2,7%, ca serie brută, în primele 11 luni din 2024

News.ro acum 2 ore
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele 11 luni din 2024, faţă de aceeaşi perioadă din 2023, atât ca serie brută cu 2,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezo

Angajații din România care lucrează doar 4 luni și sunt plătiți tot anul: unde lucrează

Adevarul acum 2 ore
Telegondola din Mamaia operează doar patru luni pe an, în sezonul estival, însă cei 11 angajați, dintre care șase ocupă funcții de conducere, primesc salarii pe tot parcursul anului.

În Craiova, un bărbat urmărit internațional pentru trafic de migranți a fost prins cu ajutorul aplicației eDac

Libertatea acum o ora
Un bărbat în vârstă de 29 de ani, care a fost dat în urmărire internațională de autoritățile din Țările de Jos pentru trafic de migranți, a fost prins la Craiova cu ajutorul aplicației eDac, relatează News.ro.

Doi morţi într-un atac cu armă de foc comis de un elev într-o şcoală din orașul american Nashville

G4Media acum o ora
Un adolescent a deschis miercuri focul în interiorul unui liceu din Tennessee ucigând o elevă şi rănind un elev înainte de a-şi lua viaţa, informează joi agenția de știri Reuters. Poliţia din Nashville a informat într-un comunicat pe reţelele de soc

Vremea

București
acum

joi

2°/9°
vin.

5°/12°
sâm.

3°/8°
dum.

2°/9°
Iasi
acum

joi

3°/6°
vin.

2°/5°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/9°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

6°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

3°/9°
sâm.

1°/7°
dum.

1°/8°
Timisoara
acum

joi

1°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/11°
dum.

4°/11°