Într-o singură situaţie o carte de ideologie este binevenită: cînd îţi cultivă suspiciunea în ideile proferate în paginile ei. Ceea ce înseamnă că un autor este cu atît mai credibil cu cît se străduieşte să-şi îndepărteze cititorul de opiniile sale, avertizîndu-l să nu păţească ce a păţit el.
De aceea, un curent doctrinar se cuvine a fi descris sub forma unui efort de dezvăţare de atracţiile lui, nimic nefiind mai dubios decît un autor care caută să te convingă de binefacerile taberei pe care o reprezintă. În fond, singurul criteriu după care poţi depista ideologii oneşti de cei preschimbaţi în agenţi de propagandă este cel autoreferenţial: e curat teoreticianul care atrage atenţia asupra pericolului reprezentat de mişcarea din care el însuşi face parte, în vreme ce propovăduitorul infailibităţii e dubios pînă la pragul repudierii.
În această privinţă, Paul Gottfried, un conservator cu lungă activitate în breaslă, un „paleoconservator" în jargonul tagmei, e un autor onest: face tot ce poate să te lecuiască de conservatorii americani. Şi nu-i trebuie prea mult, profesorului de la Elisabethtown College, Pennsylvania, fiindu-i îndeajuns să descrie declinul dreptei americane. Mai precis, Gottfried face portretul celor pe care îi consideră răspunzători de compromiterea valorilor de dreapta în America: neoconservatorii. Sub unghi cronologic, volumul este istoria unei uzurpări, o uzurpare în cursul căreia, de-a lungul a jumătate de secol, o tabără de militanţi a dislocat-o pe alta, dar nu oricum, ci furîndu-i identitatea, valorile şi programele.
În biologie, fenomenul de invazie prin asimiliare lăuntrică poartă numele de parazitare saprofită: gazda este menţinută în viaţă în scop de camuflare, dar identitatea ei e cea a parazitului care a cucerit-o. În final, gazda e descompusă şi preschimbată în deşeuri organice. Miceliile ciuper
