Fostul ministru de externe al României şi ambasador la Washington, mâncând mici cu scobitoarea şi bând bere dintr-un pahar de plastic sub privirea atent protectoare a primarului care este, in mijlocul unei mulţimi de tricouri roşii: această secvenţă propagandistică cuprinde poate cel mai bine elementele de percepţie a românilor despre ziua de 1 mai: bere, mici (sau crenvurşti sau fripturi), iarbă verde, scobitori, muştar. O imagine bucolică a "Zilei solidarităţii internaţionale a celor de muncesc" aşa cum era ea proclamată propaganda comunistă.
Totul a inceput in Statele Unite pe 1 mai 1886, când, la chemarea Federaţiei Sindicatelor - precursoarea Federaţiei Americane a Muncii -, sute de mii de manifestanţi de pe tot teritoriul SUA au cerut ca ziua legală de muncă să fie de 8 ore. Trei zile mai târziu, pe 3 mai 1886, la Chicago, in Piaţa Heymarket, au avut loc confruntări violente intre coloanele de muncitori grevişti şi poliţie, soldate cu morţi şi răniţi, iar spre seară sediul poliţiei a fost atacat de o bombă ce a provocat alte numeroase victime.
Procesul controversat al liderilor anarhişti ce a urmat a avut un mare ecou internaţional in rândul muncitorilor din Anglia, Olanda, Rusia, Franţa, Italia, Spania, iar adjudecarea aniversării zilei de 1 mai a devenit obiectul unei concurenţe intre muncitorii europeni şi cei americani. Aceasta s-a intâmplat deoarece in timp ce Federaţia Americană a Muncii stabilise incă din 1888 ca ziua de 1 mai să fie o zi de susţinere prin manifestaţii şi greve a zilei de muncă de 8 ore, un an mai târziu, in 1889, social-democraţii din Internaţionala a II-a au stabilit la congresul de la Paris ca ziua de 1 mai să fie ziua internaţională a muncitorilor. Ca urmare, muncitorii americani s-au dezis curând de ziua de 1 mai şi au stabilit ca in prima luni a lunii septembrie să fie celebrată Ziua Muncii (Labour Day), ce a fost re
