Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ACCIDENT CU TREI VICTIME: Patru tineri au gonit spre moarte cu un Fiat

Publicat in Adevarul, vineri 14 mai 2010 ·

Trei tineri au murit iar un al patrulea se zbate între viaţă şi moarte în urma unui cumplit accident de circulaţie produs azi-noapte pe Drumul Naţional 66A din Valea Jiului.

Cei patru tineri cu vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani, aflaţi într-un autoturism Fiat, au intrat pe contrasens, s-au izbit de un microbuz şi apoi au fost proiectaţi sub o conducă de distribuţie a agentului termic.

Două dintre victime au fost pur şi simplu aruncate din maşină de forţa impactului. Pentru ca şi celelalte două victime să fie scoase din autoturismul transformat într-un morman de fier vechi, mai multe echipe de descarcerare au muncit câteva zeci de minute. Ancheta poliţiştilor arată că şoferul Fiatului, ]n vârstă de 29 de ani, avea viteză prea mare şi a derapat din cauza drumului umed.

Un martor care a văzut accidentul a povestit scenele de groază de după accident. Când a coborât să acorde primul ajutor, la faţa locului era un adevărat carnagiu. „Doi dintre cei patru tineri din Fiat au fost aruncaţi afară din maşină şi alţi doi au fost prinşi sub ţeava de termoficare. Unul era într-o baltă proiectat şi celălalt a fost aruncat în faţă.

Cred că a murit pe loc din cauza impactului”, le-a spus acnhetatorilor martorul accidentului. Pentru scoaterea victimelor a fost nevoie de intervenţia echipei de descarcerare a pompierilor din Petroşani. „În urma accidentului au fost patru victime care au necesitat descarcerare. Operaţiunea a durat deoarece maşina a fost înfiptă în conducta de termoficare”, a declarat, căpitan Adrian Avram, comandantul Detaşamentului de Pompieri Petroşani.

Doi dintre cei patru tineri au murit în drum spre Spitalul de Urgenţă Petroşani, iar alt treilea, şoferul Fiatului, câteva ore mai târziu la Spitalul de Urgenţă Petroşani. A patra victimă se zbate între viaţă şi moarte. La Urgenţă a ajuns şi şoferul microbuzulu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 5 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 3 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 12 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 11 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 10 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 13 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°