● Ai început modellingul la 16 ani. Pentru ce case ai prezentat şi care au fost cele mai spectaculoase şedinţe foto la care ai participat?
Au fost multe de-a lungul atâtor ani. O experienţă impresionantă a fost şedinţa foto pentru Vogue Gioielli, în care am pozat cu capul în gheaţă pentru mai bine de 10 ore. De asemenea, reclama pentru Pantenne Clincare din Japonia a fost impresionantă prin forţele care au fost implicate şi prin timpul îndelungat de muncă alocat unei reclame de 30 de secunde. Sunt doar două exemple, însă toate joburile pe care le-am făcut au însemnat ceva pentru mine, eu am crescut cu această meserie.
● Ce ai învăţat din experienţa ca fotomodel?
Am învăţat să mă descurc singură, am înţeles că independenţa îţi oferă o satisfacţie enormă şi că în orice circumstanţe trebuie să-ţi păstrezi capul pe umeri şi să rămâi "TU".
● Ce te-a determinat să participi la castingul pentru noul serial de la Acasă TV?
Dorinţa de a juca, de a trăi mai multe vieţi într-una (a mea şi a personajelor mele), de a lucra cu oameni, pentru oameni şi prin oameni, de a practica o meserie serioasă în actorie, şi voi munci pentru asta. Dacă timpul îmi va permite, nu mă voi da în lături de la câte o prezentare, un shooting sau un direct booking, însă în mod cert această nouă lume în care am intrat este prioritară şi se identifică în mare parte cu tot ce înseamnă viaţa mea acum.
● Joci alături de nume ca Marin Moraru şi Maia Morgenstern. Cum te simţi gândindu-te că ei au multă experienţă, pe când tu eşti abia la început? Ai emoţii, te simţi timorată?
Un lucru este cert: mă simt onorată şi măgulită să împart platoul de filmare cu asemenea somităţi în domeniu. Dincolo de asta există o contradicţie de sentimente: pe de o parte, sunt foarte emoţionată şi când ştiu că urmează o secvenţă cu e