Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretarul Primăriei fuge la pensie

Publicat in Vocea Brailei, vineri 14 mai 2010 ·

* Iorga Stoian, unul dintre "starurile" juridice implicate în dosarul "Concordia", şi-a făcut bagajele, a făcut demersurile necesare şi se pregăteşte pentru o pensie liniştită * declaraţia a fost făcută ieri, de primarul Aurel Simionescu, care a mai arătat că alţi 5 sau 6 funcţionari din instituţie se pregătesc de retragere

* printre aceştia se numără şi managerul proiectului de reabilitare a străzii Griviţa * primarul spune că după ce va fi aplicată reducerea de 25% a salariilor din sectorul bugetar, fondul de salarii al Primăriei se va diminua cu 159.258 lei

După ce şi-a dat avizul de legalitate pe actele care au dus la retrocedările controversate din Piaţa Concordia, Iorga Stoian, secretarul municipiului Brăila şi-a făcut bagajele şi se pregăteşte de o pensie liniştită în sânul familiei. Informaţia a fost făcută publică, ieri, de către primarul Aurel Simionescu, care sugerează că problema pensionărilor din instituţie va afecta activitatea din administraţia publică locală.

Astfel, ultimele măsuri ale Guvernului referitoare la Legea unică a pensiilor par a pune pe jar administraţia locală. Conform declaraţiilor primarului, există deja la această oră un număr de 6 sau 7 funcţionari publici care au făcut demersurile necesare pentru a ieşi la pensie, până când nu va intra în vigoare eliminarea pensionării anticipate. Printre aceştia se numără şi managerul importantului proiect Griviţa, Traian Casandra. "Oamenii sunt speriaţi de ce se va întâmpla dacă va fi Legea unică a pensiilor, că nu se vor mai putea pensiona, au 60-61de ani şi atunci vreau să vă spun că am în momentul de faţă 6 sau 7 oameni care au făcut toate formele ca să iasă la pensie, dintre care trei sunt şefi de servicii, plus un secretar, plus doi dintre inspectori (...) De exemplu, domnul Casandra, care şi-a făcut toate demersurile să iasă la pensie, este managerul de proiect pentru G

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 11 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 5 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 8 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 8 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 9 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

VIDEO Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun

HotNews acum 6 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun,

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum 8 ore
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°