Când îmi încheiam luna trecută (RL nr. 13 din 16 aprilie) articolul despre cartea lui Adrian Marino Viaţa unui om singur cu un citat din memoriile lui Cicerone loniţoiu („neseriozitatea si impostura lui Adrian Marino s-au constatat si după eliberare, când a devenit omul Securităţii, fiind folosit în străinătate ca agent de influenţă...") nu aveam de unde să bănuiesc valurile pe care ulterior avea să le dezlănţuie suita cercetărilor făcute la CNSAS de Mirela Corlăţan pentru „Evenimentul zilei", cu dovezi de netăgăduit (indiferent de câte nuanţări ar trebui făcute, de câte circumstanţe atenuante sau agravante s-ar putea aduce) în ce priveste colaborarea autorului Dicţionarului de idei literare cu încopitatele servicii duhnind a pucioasă.
Valuri urmate numaidecât de un nou grupaj aprig de texte în apărarea împricinatului în nr. 265 din 6-12 mai al „Observatorului cultural" (semnează, în ordinea sumarului: Liviu Antonesei, Şerban Axinte, Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache, Adina Diniţoiu, Cezar Gheorghe, Marius Ghilezan, Bedros Horasangian, Antonio Patraş, Ovidiu Pecican, Bogdan-Alexandru Stănescu, Ovidiu Şimonca, Ciprian Şiulea, Simona-Maria Pop).
Iar ne uităm la munte din peşteră?
Am spus-o şi-n anii '90, când ni s-a dat să roadem cu sârg uriaşul os otrăvit care era Cartea albă a Securităţii, şi de mai multe ori după aceea: orice examinare a formelor de colaborare cu aparatul represiv (de la ofiţerul angajat, la ordinarul turnător benevol şi de la consilierul secret, fără legitimaţie, până la responsabilul de stradă, şeful de scară şi deţinătorul cărţii de imobil, trecând prin persoana de legătură, persoana de încredere, informatorul şantajat, specialistul fatalmente racolat pentru know how-ul său, translatorul oficial, fostul deţinut politic - obligatoriu semnatar de angajament - rezidentul SIE, informatorul de celulă ş.a.m.
