• Reprezentantii Universitatii Al. I. Cuza acuza Ministerul Educatiei de incalcarea flagranta a autonomiei universitare • Intr-o declaratie publica, cele mai importante institutii academice din tara desfiinteaza noul proiect al legii educatiei
Nemultumite de faptul ca, prin noul proiect al legii educatiei, universitatile de stat iesene risca sa le fie afectata actuala autonomie academica, acestea propun propria viziune a modului in care ar trebui sa fie exercitata si aplicata autonomia. Astfel, Universitatea Al. I. Cuza (UAIC), alaturi de cele mai importante institutii academice de traditie din tara, precum Universitatea Bucuresti si Academia de Studii Economice, cea de Vest din Timisoara si Babes-Bolyai din Cluj, unite intr-un consortiu, au luat act cu îngrijorare de eforturile actualului minister si ale guvernului în functiune de a restrange autonomia universitara prin noul proiect de lege a educatiei. Astfel, printr-o declaratie comuna, acestia afirma: "In aceasta situatie, suntem nevoiti sa amintim ca autonomia universitara este o valoare în societatile democratice si ca <> înseamna, la propriu, <>, asa cum spune dictionarul Petit Robert sau <>, pornind de la Oxford Advanced Learners Dictionary sau <>, regasit in Devoto Oli, Dictionar al Limbii italiene. Cine observa functionarea universitatilor americane, germane, engleze, australiene, mai nou chineze si multe altele, îsi da seama ca în sfera autonomiei universitare intra toate domeniile de decizie, inclusiv stabilirea procedurii de alegere a conducerii academice sau managementul resurselor umane", se stipuleaza in declaratie. De asemenea, conducerile celor mai importante institutii de invatamant superior din tara spera desfiinteaza toate articolele referitoare la autonomia academica. "Nu staruim aici asupra numeroaselor articole din proiectul legii educatiei 2010, care nimicesc autonomia univ