Mesajul a fost trimis. Multumesc!

40 de ani de la inundații, în fotografii

Publicat in Adevarul, vineri 14 mai 2010 ·

Zeci de fotografii în care sunt imortalizate imagini de la potopul care a lovit o parte a județului Satu Mare în data de 14 mai 1970, sunt expuse în Galeria Primăriei.

Deschiderea expoziţiei foto a avut loc azi de la ora 13.00, evenimentul fiind precedat de prezentarea unui film documentar realizat de Apele Române. Au trecut 40 de ani de când pe râul Someş s-a înregistrat cea mai mare viitură cunoscută, cu repercusiuni enorme în viaţa economică şi socială a judeţului în ceea ce priveşte efectele acesteia.

„În primăvara anului 1970 s-au produs viituri remarcabile pe râurile din jumătatea de nord a ţării. Dacă în Moldova şi în sudul Transilvaniei viiturile nu au depăşit cu mult dimensiunile întâlnite în mod relativ frecvent în aceste zone, în Maramureş şi nordul Transilvaniei, viiturile au avut un caracter cu totul excepţional. Astfel în Maramureş şi nordul Transilvaniei (22.380 km2) în 48 de ore (în intervalul de la 11.05.1970 ora 800 până la 13.05.1970 ora 800) au căzut peste 50 mm strat de precipitaţii“, a declarat Monica Ursulescu, inginer în cadrul Serviciului de Gospodărire a Apelor Satu Mare.

Inundaţiile s-au datorat topirii bruşte a zăpezii în primăvara acelui an, ploilor abundente şi de durată, care au depăşit pragurile critice, provocând revărsarea majorităţii râurilor din bazinul hidrografic Someş-Tisa.

Potrivit datelor statistice din cadrul Serviciului pe râul Someş s-au inundat municipiul Satu Mare mal drept, localităţile Berindan, Odoreu, Mărtineşti, Cucu, Botiz, Atea, Petea, Dorolţ, Dara, Culciu Mare, Culciu Mic, Corod, Cărăşeu.

Pe râul Tur nu s-au produs inundaţii decât din afluenţii acestuia.

Pe râul Crasna în luna mai au fost inundate localităţile Supuru de Jos, Giorocuta, Răteşti, Giungi, Craidorolţ, Istrău, Ghirişa, Acâş, Hurezu.

Pe Valea Ierului au fost inundate localităţile Căuaş şi Cig.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 58 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 35 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 12 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°