Îi spun lui Nae Lăzărescu: "Eşti o cronică vie a Bucureştiului de zeci de ani, o avere a amintirilor noastre". Ca de fiecare dată, găseşte o zicere mustind de umor: "Păi, dacă e vorba despre o avere, să discutăm despre retrocedare. Dar fiindcă aminteai că sunt şi o comoară de amintiri, ştiu că se îngroapă adânc orice comoară".

Nae Lăzărescu oftează că s-a pierdut din personalitatea, din savoarea României de odinioară, din parfumul Bucureştiului de acum o vreme. S-a născut îndrăgitul actor al revistei undeva între Şoseaua Giurgiului şi Mărţişor, acolo unde erau casele cu boltă de viţă şi oameni cumsecade care lucrau şi se ajutau între ei.

"La un capăt al străzii mele se afla casa lui Arghezi, căruiau noi, copiii, îi mai furam cireşe, iar în cealaltă margine a străzii locuia Bacovia, genial, dar ciudat, mai târziu ne părea tare rău că-i mai făceam şicane de puştime. Pe vremea aceea învăţam doar despre marii savanţi sovietici, nu ni se spunea la şcoală despre Arghezi, Bacovia, Petre Bellu, romancierul care descria lumea cartierului din zona Bellu. Petre Bellu a murit într-o mizerie cruntă, locuia într-un bordei."

Îi amintesc că interzişi erau şi Ionel Teodoreanu şi splendida lui literatură. Iar fratele Păstorel Teodoreanu, teribilul versificator, era chiar urmărit de Securitate. "Tata avea o cârciumă unde se strângea boema poeţilor, a epigramiştilor. O dată pe lună tata organiza un concurs, epigramiştii să se întreacă în strofe pe o anume temă. Unul din subiectele concursului ad-hoc a fost dacă pe Dunăre ar curge vin.

Pastorel nu a venit de acasă cu epigrama, a născocit-o imediat şi versurile au fost cele mai bune: pe Dunăre de-ar curge vin, ar fi un fluviu mai puţin. Nu mai există azi acea superbă boemă a lumii artistice. Se strângeau şi în alte cârciumi. Era una celebră pe Strada Academiei, din coasta Universităţii.