"Inima mea poate fi orice: o pajişte pentru gazele, o mănăstire de călugări creştini, un templu pentru idoli, Ka'ba pelerinului, sulurile Torei şi cartea Coranului. Eu cred in religia dragostei, oriunde s-ar indrepta caravanele sale, căci dragostea este religia şi credinţa mea" - iată unul dintre cele mai generoase şi profunde pasaje care s-au scris vreodată despre realitatea spirituală. Autorul, Ibn 'Arabi, este de altfel cel mai mare mistic pe care l-a dat islamul şi, fără indoială, unul dintre cei mai insemnaţi ai lumii. Dacă islamul ar fi ceva mai unit astăzi şi ar funcţiona in siajul afirmaţiilor de mai sus, extremismul nu ar fi cu putinţă.
Precum se-ntâmplă şi cu alte spaţii spirituale şi autori, din păcate, avem prea puţine lucrări ale lui Ibn 'Arabi traduse profesionist şi in limba română. Practic, exceptând cărţile apărute la Ed. Herald, a căror traducere este făcută din franceză sau engleză, singura traducere din arabă a apărut la Ed. Kriterion (2003) şi cuprinde două lucrări mai mici ale marelui Ibn 'Arabi: "Geneza cercurilor" şi "Filiaţia spirituală". Prima este tradusă de George Grigore (autorul celei mai bune versiuni in limba română a "Coranului") cea de-a doua, de Rodica Firănescu.
Despre Ibn 'Arabi (1165 - 1240) se spune că ar fi avut mai multe rapturi extatice graţie cărora a primit cunoştinţe spirituale excepţionale: "In adolescenţă, pe când petrecea intr-o noapte cu prietenii săi la Sevilla, a auzit o voce misteriosă care-i şopti: «O, Muhammad, nu pentru aşa ceva ai fost tu creat!» Consternat, se retrage intr-un cimitir - după o veche practică sufită - şi acolo, preţ de câteva zile, posteşte, se roagă, şi meditează, in căutarea unor răspunsuri care nu intârzie să apară sub forma unei triple viziuni in care se intâlneşte cu Moise, Iisus şi Muhammad care-i dau unele invăţături. Aceste invăţături il ajută să-şi găsească propria sa cale
