• Ce m-a impresionat la Festivalul de la Cannes, în afara cinefililor care aşteaptă toată ziua în faţă la Palais des Festivals, cu pancarte prin care solicită bilete/ invitaţii la proiecţii (orice proiecţii). Luni dimineaţa, am mers la vizionarea de presă a noului film de Alejandro González Iñárritu, Biutiful. Proiecţia era programată, de la 8:30, în cel mai mare cinematograf al Festivalului, Lumière (2.300 de locuri), însă imensa sală era deja plină la ora 8, aşa că organizatorii au decis să proiecteze pelicula, cu un decalaj de jumătate de oră, şi în Salle du Soixantième (400 de locuri). Şi aceasta s-a umplut imediat şi, probabil, unii spectatori au rămas afară. Aşadar, cel puţin 2.700 de participanţi la Festival (în primul rând jurnalişti şi critici, dar nu numai) s-au trezit foarte devreme, după un week-end de petreceri pe Croazetă, ca să vină la film. Cinefilia nu e pe moarte.
• Cît despre Biutiful, mi s-a părut cel mai bun film al cineastului mexican. Spun asta deşi Variety şi Screen International l-au desfiinţat (în schimb, The Hollwood Reporter l-a ridicat în slăvi).
• După ce 10 din cele 19 titluri din competiţie au primit note de la criticii prezenţi pe Croazetă, în clasamentul realizat de Screen International continuă să conducă Another Year de Mike Leigh, urmat la mică distanţă de surpriza Des hommes et des dieux, filmul francezului Xavier Beauvois. Pe ultimul loc se află Outrage, filmul cu yakuza al lui Takeshi Kitano.
• Marţi seara, am văzut filmul de montaj Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, proiectat în prezenţa regizorului Andrei Ujică şi a producătoarei Velvet Moraru. În trei ore (alese din peste 1.000 de ore) cu materiale de arhivă inteligent structurate (nu doar cronologic), filmul reuşeşte să ofere o impresionantă şi captivantă reconstituire a sfertului de veac în
