Craiova s-a pricopsit cu încă un antrenor: Laurenţiu Reghecampf. Este al şaselea tehnician pentru olteni în acest sezon! De altfel, Ştiinţa deţine recordul schimbărilor pe bancă în actuala stagiune, fiind urmată la acest capitol de Gloria Bistriţa şi de Ceahlăul, grupări care au avut câte patru „principali”.
Având în vedere că nu are licenţa PRO pentru a putea fi numit antrenor la o formaţie din Liga I, „Reghe" va ocupa funcţia de manager sportiv, în acte, „principal" fiind tot George Biţă.
Reghecampf, până ieri antrenor la divizionara secundă FC Snagov, va debuta pe banca formaţiei craiovene mâine seară, în Ghencea, cu Steaua.
Suspendat din funcţie, Mark Wotte nu a mai fost băgat în seamă de patronul Adrian Mititelu. La începutul săptămânii olandezul a fost chemat la club printr-o scrisoare.
„Am fost convocat la o şedinţă. Am mers cu avocatul, am aşteptat o jumătate de oră, după care ni s-a spus să revenim săptămâna viitoare. Nu înţeleg de ce Mititelu se comportă aşa. E lipsă de respect", a povestit Wotte.
Antrenorii Universităţii în acest sezon
ANTRENOR BILANŢ
Mogoşanu (etapele 1-7) 7 meciuri 2 victorii 1 egal 4 înfrângeri 7 p.
Eugen Neagoe (8-17) 10 3 1 6 10
Marc Wotte (18-30) 13 5 1 7 16
Eugen Trică (31) 1 0 0 1 0
George Biţă (32) 1 0 0 1 0