O intrebare grea pune la sfirsitul unui articol Alina Mungiu-Pippidi. O întrebare valabila pentru mai toata generaţia “piaţa universităţii”. Iată fragmentul.

Nu: o să lăsăm mai degrabă vreun sat fără poliţist de dragul unui client, şi asta, cu nesimţire, cu balade cântate de micul Paleologu, care face elogiul pleştii şi se identifică cu Farfuridi. Cât priveşte elogiul cianurilor în aceste zile în care ar trebui să ne ascundem prin casă de ruşine că am contribuit să îi aducem la putere pe oamenii ăştia, el a devenit dominant. Nu aş fi crezut niciodată că o să-i aud pe alde Cristi Preda sau Traian Ungureanu explicând ce grozave sunt cianurile (ca să-l citez pe un cititor spiritual al HotNews, toţi cei care cred asta să ia o linguriţă). E o conspiraţie ungurească şi europeană, nu peştii care au venit pe Tisa cu burta în sus zile întregi în anul 2000! Pe scurt, nu a mai rămas nimeni care să fie altceva decât lobbyist sau client în puterea actuală, nici măcar dintre prietenii mei? Ruşine! Şi ce mai rămâne după ce aceşti oameni au arătat clar că nu mai merită votaţi niciodată, ştiut fiind că PSD e acel partid care era să ne dea Internele pe mâna crimei organizate? Mai vorbim. (Puteţi citi tot în România liberă.)

Asta e problema, nimeni nu mai face chestii gratuit şi gratis, nimeni n-are chef să greşească sau să aibă dreptate “moca” – toată lumea e lobbyistă. Roşia Montană este acum o problemă de altă natură: otrăveşte tot ce-a mai rămas spirit liber prin presă sau printre prietenii doamnei Mungiu. Nu cianura e problema, ci faptul că roşia Montană a rămas unul dintre puţinii plătitori de publicitate în aceste vremuri. Numai că mă pot întreba ce nevoie are un parlamentar european, cu peste 10 000 euro pe lună, de Roşia Montană.

O intrebare grea pune la sfirsitul unui articol Alina Mungiu-Pippidi. O întrebare valabila pentru mai toata generaţia “piaţa univ