În urmă cu câteva luni, analiştii considerau că Traian Băsescu a câştigat alegerile prezidenţiale agitând în faţa românilor stafia comunismului. De la an la an, cu ajutorul unor "anticomunişti de meserie", precum Vladimir Tismăneanu, actualul preşedinte a câştigat capital politic prin denunţarea "regimului criminal comunist".
A condamnat cu intransigenţă crimele comunismului, iar acum ne condamnă pe toţi, care nu suntem în "noile elite", la umilinţă şi la sărăcie. Cine ar fi crezut că, la 20 de ani după dispariţia lui Ceauşescu, românii vor strânge cureaua cum nici în cele mai negre visuri nu şi-ar fi închipuit?
Ca dovadă, Jurnalul Naţional vă prezintă câteva momente sociale tensionate din istoria României în secolul al XX-lea. Nici unul de gravitatea curbelor de sacrificiu anunţate de Băsescu.
Chiar în criza economică a anilor '30, guvernele României au impus populaţiei mai puţine sacrificii. Mai târziu, în timpul lui Nicolae Ceauşescu, au existat două conflicte de muncă. În 1977, în Valea Jiului, minerii, nemulţumiţi de unele preve-deri ale legii în legătură cu pensiile şi orele de lucru, au declanşat prima grevă de după instaurarea regimului. Apoi, la Braşov (1987), în contextul restricţiilor la alimentele de bază, provocate de plata datoriei externe.
Atunci, ca şi Băsescu, nici Ceauşescu nu informase populaţia când, cum şi cât a împrumutat statul de la creditorii occidentali. Nici cum au fost cheltuiţi banii. Reamintim, pe scurt, în cele ce urmează, aceste momente.
În 2-3 august 1977, după trei decenii de regim comunist, pentru prima dată în România, muncitorii au organizat o grevă pe fondul unor măsuri ce prelungeau durata de muncă şi vârsta de pensionare. La E.M. Paroşeni, lucrătorii au protestat cu pancarte pe care scria "Vrem programul de 6 ore şi pensie la 50 de ani". În fruntea delegaţiei de mineri ca
