Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucian Trofin salvează vieţi din apă şi din foc

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 mai 2010 ·

De trei ani, pompierul este şi scafandru, ceea ce îl ajută să contribuie cu un plus de eficacitate la misiunile complexe pe care le îndeplinesc angajaţii ISU Vrancea.

Plutonierul Lucian Trofin este angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny" Vrancea de patru ani. A vrut să îmbrace haina militară, a fost visul său încă din copilărie.

„Eu mi-am dorit din liceu să urmez o carieră militară. Odată cu profesionalizarea armatei, a apărut acest post la ISU Vrancea, am dat concurs şi am intrat în structura inspectoratului", povesteşte Lucian Trofin.

Pompier şi scafandru

La fel de arzătoare a fost pasiunea sa pentru înot. La mică distanţă de casa bunicilor săi trecea râul Jijia, unde Lucian se scălda toată vara.

„Mi-a plăcut apa, mi-a plăcut să înot. Mă duceam la râu şi stăteam toată ziua. Mă chema bunica la masă şi nici atunci nu veneam. Umblam cu prietenii după raci, după peşte", îşi aminteşte Lucian.

Acolo a şi dobândit câteva dintre abilităţile care l-au făcut eligibil pentru un post de scafandru autonom în cadrul ISU Vrancea. Recrutările s-au făcut în 2007 iar pregătirea a durat aproape un an. Stagiul urmat pentru a deveni profesionist a reprezentat o schimbare.

„La pregătirea teoretică am avut un moment în care m-am întrebat dacă merg mai departe. Am dobândit cunoştinţe noi, de fiziologie, fizică, chimie şi biologie", spune scafandrul militar. Şi la stagiul de pregătire practică a avut parte de lucruri noi.

„Atunci, în iulie 2007 am îmbrăcat primul costum de scafandru. Am coborât în antrenamente până la 21 de metri, la Agigea, pe dig. Noi suntem brevetaţi să coborâm până la 40 de metri însă este recomandată limita de 30 de metri", spune Lucian.

Printre cele mai dificile misiuni reale s-a numărat cea de acum o săptămână, de pe lacul Ciuşlea, unde un copil de 9 ani a murit înecat.

„Îmi v

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 31 minute
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 5 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum o ora
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 50 minute
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 4 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum o ora
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum 2 ore
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 3 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°