Internetul ne umileşte. Internetul ne face mai răi. În compensaţie, internetul ne face mai curioşi şi ne ajută să navigăm printre cei care nu gândesc ca noi.

Internetul ne-a dat peste cap viaţa, ne-a învăţat ce e umilinţa, ce e răutatea, dar ne-a ajutat şi să navigăm alături de oameni care nu gândesc ca noi. Potrivit unui studiu recent, balanţa este în echilibru. De exemplu, Wall Street Journal se întreabă cine este persoana care a postat pe Facebook o fotografie cu logodnica infidelă, sperând ca aceasta să facă rapid înconjurul internetului. Indiferent de reţeaua de socializare, riscul să fiţi umiliţi este mare. New York Times, în schimb, a dat publicităţii un studiu care dă peste cap lucrurile comune despre informaţia on line.

Potrivit acestui studiu, nu ar fi adevărat că internetul polarizează şi radicalizează opiniile politice, pentru că utilizatorii au tendinţa să se concentreze pe site-urile care lansează teorii cu care sunt de acord. Ba chiar dimpotrivă. Persoanele care se informează on line sunt mult mai puţin „îndoctrinate“ ideologic decât persoanele care se uită la televizor sau citesc ziarele. Pentru că pe internet este suficient un click pentru a avea la dispoziţie informaţii, opinii, dar şi pentru a ne vărsa nervii în timp real.

Nervi on line

Orice membru Facebook ştie cât este de uşor să foloseşti site-ul de socializare atunci când eşti nervos. Totul este uşor şi daunele provocate sunt imediate. Astfel s-a creat ceea ce WSJ a numit „culture of humiliation“, cultura umilinţei. Astfel a fost „masacrată“ o prestaţie lamentabilă a lui Whitney Houston, care continuă să organizeze concerte, deşi nu mai reuşeşte să ducă la bun sfârşit o melodie. Sunt fondate grupuri împotriva lui Mario Balotelli, un controversat jucător al lui Inter Milano, iar posturile sunt extrem de critice. La fel de dure sunt numele de grupuri