Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jean-Claude Trichet: Sunt zile la fel de dramatice ca in momentul prabusirii Lehman

Publicat in HotNews, sâmbătă 15 mai 2010 ·

Pietele se afla in cea mai dificila perioada de dupa al doilea razboi mondial, a explicat seful bancii centrale Europene, Jean-Claude Trichet, intr-un interviu acordat saptamanalului Der Spiegel si citat de AFP. “Am trait si traim vremuri cu adevarat dramatice”, a mai aratat Trichet, care aseamana momentul actual cu cel de dinaintea caderii Lehmann Brothers, in septembrie 2008, scrie Dan Popa pe blogul sau.

Statele dezvoltate se confrunta cu misiunea „titanica” de a restabili nivelul datoriei publice la cel inregistrat inainte de criza, dar, daca nu vor reusi, vor fi afectate de majorarea costurilor imprumuturilor si limitarea cresterii economice, se arata intr-un raport publicat vineri de Fondul Monetar International, preluat de Reuters.

Practic, datoriile vechi sunt acoperite prin datorii noi care sunt mai mari decat cele anterioare, ceea ce agraveaza situatia. Unii macroeconomisti vorbesc despre o posibila inflatie prin care aceste probleme sa fie rezolvate. Altii, mai sceptici, spun ca zona Euro nu mai poate functiona in acest fel si ca nu e deloc exclus sa asistam la parasirea ei de catre anumite tari. Daca datoria guvernamentala nu va fi redusa, potentialul de crestere in tarile dezvoltate ar putea scadea anual cu mai mult de 0,5 la suta, sustine FMI. Pentru evitarea acestui fenomen, economiile dezvoltate trebuie sa inverseze deficitul de cont curent, situat acum, in general, la 4,9 la suta, intr-un surplus, in medie, de 3,8 la suta, pana in 2020.

Dar cum sa faci asta in conditiile unui climat social extrem de sensibil?

Desigur, in principiu sunt necesare reducerea cheltuielilor si majorarea taxelor, ambele fiind masuri nepopulare, deci adoptarea lor s-ar putea dovedi dificila. Insa, FMI apreciaza ca problema datoriilor in Europa, in special in Grecia, a demonstrat ca, daca guvernele nu reusesc sa actioneze, pietele financiare

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 4 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 4 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 3 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 4 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum o ora
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 6 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 9 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

22°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

19°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°