În Baia Mare s-a deschis prima expoziţie de tablouri pictate cu cristale Swarovski, din România. Ineditele opere de artă poartă semnătura unei tinere angajate din Inspectoratul Judeţean de Poliţie Maramureş.
Moda tablourilor cu cristale Swarovski aplicate a ajuns şi în Baia Mare. Dacă peste graniţă, acest tip de artă nu mai este o noutate, în România, a fost lansat, ieri, în premieră, la Baia Mare, în cadrul unei expoziţii de pictură intitulată „Popas în lumea culorii“. Ineditele lucrări poartă semnătura unei artiste de 30 de ani, agent principal la biroul de Investigaţii Criminale din Inspectoratul Judeţean de Poliţie.
Minimum 300 de cristale pentru un tablou
Artista a adoptat această tehnicp în urmă cu câteva luni, după ce a văzut colecţia unui designer vestimentar. „Pasiunea pentru pictură am avut-o încă din copilărie şi cred că o moştenesc de la străbunica mea, care avea şi ea înclinaţii spre această artă. În ceea ce priveşte pictura, am fost mai mult autodidactă, iar în urmă cu doi ani am început să iau în serios această artă. Ideea aplicaţiilor pe colaj cu cristale Swarovski a venit pur şi simplu. Ştiam că în străinătate există o modă pentru aşa ceva, însă, convinsă de creaţiile unei prietene, care este designer vestimentar, am decis să punctez anumite trăsături sau detalii din tablouri, cu astfel de cristale“, mărturiseşte, artista Mihael Ghiţ. În funcţie de dimensiuni, tablourile numără cel puţin 300 de astfel de cristale Swarovski şi pot ajunge chiar şi până la 500.
A câştigat concursul naţional de pictură
Mihaela Ghiţ nu este la prima expoziţie personală de pictură. A avut de-a lugul timpului şase expoziţii de pictură, toate organizate de Ministerul de Interne. „Primele expoziţii le-am avut în cadrul Şcolii de Agenţi de Poliţie de la Câmpina, unde am participat chiar şi la un concurs naţional de pictură, organizat între un