Cu două zile înainte de expirarea termenului limită pentru depunerea cererilor pe suprafaţă, administratorii exploataţiilor agricole mari şi ai societăţilor de profil din judeţul Galaţi nu au depus solicitările.
În buzunarele fermierilor gălăţeni vor intra în acest an peste 70 de milioane de lei. Îmbucurător este că 90% dintre agricultori şi-au primit deja banii, Galaţiul situându-se pe locul cinci la nivel naţional în privinţa plăţilor.
Marii fermieri, cei mai înceţi
Există însă şi motive de îngrijorare. Multe exploataţii agricole mari şi societăţi de profil nu au depus cererile pe suprafaţă şi riscă acum să piardă banii, în condiţiile în care au mai rămas doar două zile până la termenul limită.
„Constatăm o oarecare lipsă de interes a fermierilor mari care nu au depus până în acest moment cererea pe suprafaţă pentru 2010", ne-a declarat Dumitru Buţurcă, directorul Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Galaţi.
Interesant de amintit este că 50% dintre fermierii gălăţeni şi-au completat cererile de subvenţie on-line. Este vorba de 10.487 de agricultori pentru o suprafaţă de 119.788 de hectare, procedura facilitând vizualizarea suprafeţelor în format electronic.
Producătorii agricoli care îşi vor depune cererile de plată începând cu 18 mai, vor fi penalizaţi cu 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere.
După data de 11 iunie 2010, nici o cerere de obţinere a sprijinului financiar nu va mai fi admisă la calculul plăţii pentru anul în curs.