Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În fiecare zi din 2010, câte un român a murit pentru că nu purta centură

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 mai 2010 ·

În primele patru luni ale anului, 233 de persoane au murit şi alte 625 au fost grav rănite pentru că nu au purtat centura de siguranţă. Poliţiştii de la Direcţia Rutieră susţin că centura de siguranţă creşte gradul de supravieţuire, în caz de accident grav, de la 40% la 60%.

Cel puţin o persoană a murit, în fiecare zi a acestui an,iar alte cinci au ajuns în stare gravă la spital, în urma accidentelor rutiere, din cauza nepurtării centurii de siguranţă.

Mai citiţi şi:

Constanta: Două accidente rutiere au blocat traficul în judeţ

Hunedoara ocupă primul loc la scăderea accidentelor grave petrecute în aprilie

Inspectorul Augustin Căpâlnaş, de la Direcţia Rutieră, a declarat pentru „Adevărul" că „centurile şi tetierele maşinii nu sunt întotdeauna confortabile pentru şoferi şi pasageri, dar trebuie ţinut cont că acestea au fost proiectate pentru a salva viaţa".

Pericol şi la viteză redusă

„Românii nu conştientizează pericolul la care se expun atunci când nu poartă centurile de siguranţă, în timp ce se deplasează cu autovehiculul, dar se pot totuşi educa".

Chiar dacă ştiu că amenda este destul de mare, între 120 şi 180 de lei, din comoditate sau inconştienţă, şoferii care circulă pe străzile româneşti nu utilizează acest element de siguranţă.

Şeful Serviciului Evaluare şi Cooperare Interinstituţională, din cadrul Direcţiei Rutiere, comisarul-şef Costin Tătuc a explicat pentru „Adevărul" că „portul centurii se justifică nu numai în caz de impact violent.

Studiile relevă faptul că, în cazul unui accident produs la o viteză relativ redusă, de aproximativ 45 de kilometri la oră, persoanele aflate în autoturisme, fără centură de siguranţă, pot fi aruncate în afară cu o forţă de 30 de ori mai mare decât greutatea proprie". Mai mult, în cazul în care printre pasageri există copii mici, aceştia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°